Acasă > Știri > APARATURĂ ŞI DOCUMENTE LA PRIMĂRIA EȘELNIȚA, DISTRUSE ÎNTR-UN INCENDIU

APARATURĂ ŞI DOCUMENTE LA PRIMĂRIA EȘELNIȚA, DISTRUSE ÎNTR-UN INCENDIU

Sediul Primăriei Eșelnița, o comună din Clisura Dunării, risca să ardă în totalitate sâmbătă după-amiază, dacă pompierii nu ar fi intervenit prompt la fața locului.

Focul a izbucnit sâmbătă, 6 ianuarie, într-un birou din sediul Primăriei Eșelnița-Mehedinți. La fața locului a intervenit Garda de Pompieri de la Orșova.

Flăcările au mistuit  aparatură electrică, obiecte de mobilier şi copii ale unor documente.

“Garda Orşova a intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la sediul Primăriei Eşelniţa. Cauza probabilă a fost scurtcircuitul electric, determinat de un cablu defect. Au ars obiecte de mobilier, aparatură electrică şi copii ale unor documente. Intervenţia promptă a pompierilor a împiedicat extinderea incendiului la întregul imobil, focul cuprinzând doar un birou”, a precizat Raluca Tîrcă, purtătorul de cuvânt al ISU Mehedinţi.

Și Poliția face cercetări în acest caz.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *