Acasă > Editorial > ȘI TIMPUL TRECE…

ȘI TIMPUL TRECE…

Mulți dintre cei pe care-i cunosc nu erau născuți sau erau mult prea mici, acum 43 de ani. Cum trece timpul… Cum să înțeleagă ei spaima, groaza, disperarea și durerea din seara zilei de 4 Martie 1977? Evocările, oricât de măiastre, nu pot egala dramatismul secundelor când Natura ne-a arătat cât de mici și neputincioși suntem, a clipelor când cei mai înverșunați atei cădeau în genunchi, îndesând cruci largi și rugând un Dumnezeu în care ne spuneau să nu mai credem, să-i ierte și să-i scape… Eu, în noaptea asta, nu pot să dorm! Niciodată, în cei 43 de ani care s-au scurs… Este un fel de priveghi pe care-l săvârșesc, de atunci, din copilărie, până-n clipa din urmă. Au mai fost cutremure, unul (prin 1986, parcă), chiar egal-ca magnitudine-cu cel din 1977. Niciunul, însă, n-a mai făcut pagubele pe care le-a făcut cel din 1977, niciunul n-a mai ucis atâția oameni, niciunul n-a mai răsucit atâtea destine. Poate că și Primăvara care explodase, atunci, pe 4 Martie 1977, ni s-a părut mai cenușie decât oricare alta. Deși nu era… Valuri de flori au fost așezate în multele locuri în care viața fusese înfrântă, speranțele sancționate și visele zăgăzuite. Cu lumânări, atunci, nu era voie! Îmi aduc aminte bocetul mut al celor care pierduseră totul, lacrimile le șiroiau pe fețe, iar buzele măcinau șoptit făgăduieli de aduceri aminte… Manifestările prea sonore erau interzise de partid! Numai în cazul spectacolelor omagiale ți-era permis să-ți spargi plămânii. Cei care ne amintim toate astea, suntem tot mai puțini, tot mai obosiți și mai dezamăgiți. Vom fi și mai puțini, iar uitarea se va așeza, ca o peliculă de praf, din ce în ce mai groasă, mai opacă, peste tot. Și timpul trece…

Marius CILIBIA

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *