Acasă > Economie > Comercianţii din Kladovo şi-au făcut lecţile şi i-au fidelizat pe severineni

Comercianţii din Kladovo şi-au făcut lecţile şi i-au fidelizat pe severineni

Produsele de calitate, dar mai ales preţurile mai mici i-au convins pe severineni să meargă la cumpărături pentru Paşte peste hotare, în Serbia. Marea majoritate a produselor alimentare sârbeşti sunt cu 10-20% mai ieftine decât în magazinele din Drobeta-Turnu Severin.

Cum produsele româneşti s-au scumpit în ultima perioadă, severinenii au pus din nou ochii pe marfa din magazinele sârbeşti şi trec prin Vama de la Porţile de Fier I pentru shopping la Kladovo, un orăşel de pe malul sârbesc al Dunării, foarte aproape de punctual vamal.

Pentru masa de Paşte, severinenii cumpără tot felul de produse, precum carne, ulei şi zahăr, dar şi condimente (celebra Vegeta cu bucătarul pe ambalaj). La mare căutare sunt şi băuturile alcoolice, rachiul de prune ori gutui şi vinul, care şi acestea se vând la preţuri accesibile.

Din piaţa agroalimentară, se cumpără ouă, fructe şi găini crescute în gospodăriile sârbilor din satele învecinate oraşului Kladovo.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *