UPDATE 13.50 Un bărbat de 28 de ani a încercat să desfunde canalul de scurgere al rezidurilor situat la subsolul blocului situat în zona Șantierului Naval din municipiul Drobeta Turnu Severin. Din cauza concentrației mare de monoxid de carbon i s-a făcut rău. În ajutorul său au intervenit doi bărbați, de 47 și 48 de ani, care din aceeași cauză și-au pierdut cunoștința. Toți trei au fost transportați la spital, unde bărbatul de 47 de ani a decedat, iar ceilalți doi sunt internați la secția ATI.
În acest caz s-a întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă.
Știrea inițială
Un bărbat a decedat sâmbătă, în jurul orei 12,00, după ce a intrat să curețe un canal din zona blocurilor Șantierului Naval din cartierul severinean Schela Cladovei.
Din primele informații este vorba de doi locatari care au intrat în subsolul blocului a face curățenie, după care au vrut să curețe canalizarea, dar au căzut în fosa septică. Unul dintre ei a decedat, iar celălalt a fost transportat la Spitalul Județean de Urgențe din Turnu Severin pentru îngrijiri medicale.
Evenimentul s-a petrecut într-un cartier mărginaș al municipiului Drobeta-Turnu Severin. Poliția investighează împrejurările exacte în care a survenit decesul.