Acasă > Editorial > DE CE ARUNCĂ EDILII NOȘTRI OMENIA LA CANAL?

DE CE ARUNCĂ EDILII NOȘTRI OMENIA LA CANAL?

Grandiosul proiect de reabilitare a rețelei de apă-canal, absolut necesar pentru un trai decent chiar și în năpăstuitul municipiu Drobeta Turnu-Severin, riscă să fie aruncat direct la canal, din cauza incompetenței profesionale a conducerii SECOM SA și a nepăsării Primăriei severinene. Pentru cei care nu știu, Primăria controlează 99% din acțiunile SECOM SA, ceea ce ar putea fi chiar profitabil, dacă treaba n-ar fi alandala. Se cunosc manevrele și tertipurile prin care o mare parte din personalul ne-operativ a fost angajat acolo, iar noi nu avem nici timp, nici vreo plăcere din a trece în revistă faptele, mai ales că ele sunt arhi-cunoscute. Cert este că până săptămâna trecută, BENEFICIARUL-adică SECOM SA (și implicit Primăria, ca acționar aproape unic) înregistra întârzieri la plată, pentru lucrări efectuate și recepționate, de 5.000.000 de lei! Noi… De astăzi, luni, 2 octombrie 2017, datoriile către constructor se ridică la suma de 9 (nouă) milioane de lei… Ca să spele incompetența și lipsa de abilități manageriale a conducerii SECOM SA, să acopere incapacitatea acesteia de a respecta clauzele contractuale, SOMEAZĂ Constructorul să continue și să finalizeze lucrările, fără să-i garanteze acestuia că plățile vor fi făcute! Ăsta se cheamă tupeu… Mai mult, printr-o manevră ciudată, implementează ideea că, vezi Doamne, ce-a făcut Constructorul cu banii pe cae i-a primit în lunile anterioare!? Simplu: i-a cheltuit! Deci, în concepția Primăriei și a conducerii SECOM SA, dacă nu-ți iei leafa pentru care ai muncit, care ți se datorează, ar trebui să fi fericit și să ai din ce trăi pentru că ai mai încasat leafă și în cea trecută primăvară și chiar în anul trecut!!! Adică de ce ți-ai luat pantofi și izmene, ând știai că eu, ANGAJATOR,  nu sunt capabil să te plătesc la timp? Conciliant, Constructorul, conform documentului atașat, pe care-l puteți consulta alăturat, propune o întâlnire în trei (Primărie-SECOM-Constructor) pentru găsirea de soluții și rezolvarea problemei. Miercuri, nu mai târziu! Altfel, vom trece iarna cu importantele artere Calea Tg-Jiului și Calea Timișoarei, dar și altele secundare, sparte și improprii unui trafic civilizat, iar oamenii nu pot beneficia de binefacerile unui sistem de apă-canal civilizat, modern, așa cum este el în proiectul derulat… Sperăm că miercuri lucrurile se vor rezolva, altfel… Vom reveni!

Marius CILIBIA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *