Acasă > Cultura > Artă > Expoziție de pictură la Castelul Artelor

Expoziție de pictură la Castelul Artelor

Luna august a debutat la Galeriile Castelului Artelor cu vernisajul unei expoziții semnate de Victor Gingiu, un pictor din noua generație, bine cotat, originar din Drobeta Turnu Severin, lector la Facultatea de Arte din Timișoara.

“Secțiune în 2” se intitulează expoziția de pictură a artistului Victor Gingiu, care va putea fi vizitată în fiecare zi la Castelul Artelor până în data de 20 august a.c.

„Iată-ne din nou în fața unei expoziții la Castelul Artelor, <<Victor Gingiu – Secțiune în 2>>, o expoziție cu totul și cu totul aparte. Se poate observa cu ușurință vigoarea incredibilă a culorilor, acest mesaj fremătător absolut spectaculos. Îi invit și îi rog pe iubitorii de frumos să vină pentru că au privilegiul în aceste două săptămâni să se întâlnească cu această aparte și cu totul specială vibrație a artei autentice”, a declarat Sorin Vidan, managerul Palatului Culturii Teodor Costescu.

Tematica principală a expoziției este iubirea, ideea de cuplu, lucrările fiind realizate de artist în 2016 și 2017.

„Este un subiect destul de periculos care poate da foarte ușor către chitch, dar lucrările expuse nu intră în zona telenovelelor, a dulcegăriilor și vin cu o abordare nouă, cu o tehnică personală. Nu este prima expoziție care o realizez la Turnu Severin, sunt la 16-a expoziție personală, chiar anterior am organizat expoziția Facultății de Arte și Design din Timișoara. Invit publicul severinean să vină să vadă expoziția”, a spus Victor Gingiu, care a expus în sute de galerii din România.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *