Acasă > Știri > Hram la Mănăstirea Topolniţa

Hram la Mănăstirea Topolniţa

De praznicul Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, biserica de lemn a mănăstirii Topolniţa îşi serbează hramul. Cinstirea celor doi sfinţi ai Ortodoxiei în cadrul ceremoniei liturgice arhiereşti a adunat numeroşi credincioşi.

Sute de pelerini mehedinţeni au înălţat rugăciuni către ocrotitorii sfântului lăcaş de închinare şi au aprins o făclie pentru cei ce s-au mutat la Domnul. În lavra ctitorită de Sfântul Nicodim cel Sfinţit de la Tismana, sărbătoarea Sfinţilor Împăraţi cei întocmai cu Apostolii a început încă de duminică seara, când a fost săvârşită slujba de Priveghere.

În ziua hramului, Preasfinţitul Părinte Nicodim a poposit la mănăstirea de lângă apa Topolniţei şi a oficiat Sfânta Liturghie arhierească. Ierarhul locului a avut alături un ales sobor de ieromonahi, preoţi şi diaconi, printre care face parte şi părintele arhimandrit Pavel Nicolăescu, stareţul aşezământului monahal.

Douăzeci şi cinci de ani au trecut de la sfinţirea bisericuţei de lemn, adusă din judeţul Gorj şi aşezată lângă vechea biserică de zid. De atunci, în fiecare an, la sărbătoarea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, pelerini de pretutindeni vin cu multă evlavie la cel de-al doilea hram al mănăstirii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *