Acasă > Știri > Peste o jumătate de tonă de alcool de contrabandă, confiscată de poliţiştii de frontieră mehedinţeni

Peste o jumătate de tonă de alcool de contrabandă, confiscată de poliţiştii de frontieră mehedinţeni

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Drobeta Turnu Severin au descoperit, într-un autoturism condus de un bărbat din Mehedinţi, 556 de litri de alcool, pentru care cel în cauză nu deţinea documente legale. Alcoolul ar fi ajuns pe piața neagra din județ.

 

În data de 21.02.2016, ora 13.15, În cadrul unei acţiuni desfăşurate pe linia combaterii traficului ilicit de produse accizabile, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Drobeta Turnu Severin, judeţul Mehedinţi, au oprit în data de 21 februarie a.c., la intrarea în municipiul Drobeta Turnu Severin, un  autoturism marca Opel Vectra, la volanul căruia se afla Valentin I., în vârstă de 31 de ani, domiciliat pe raza judeţului Mehedinţi, despre care existau date că se ocupă cu traficul ilicit de produse accizabile.

La controlul autoturismului, poliţiştii de frontieră au descoperit în portbagajul și pe bancheta din spate a acestuia, cantitatea totală de 556 litri de alcool, pentru care bărbatul nu avea documente de provenienţă. La cercetări, conducătorul auto a declarat că a luat alcoolul de la o persoana de pe raza judeţului Mehedinţi cu scopul de a-l vinde pe piaţa neagră din judeţ.

Întreaga cantitate de alcool, în valoare de 16.680 de lei, a fost ridicată în vederea confiscării.

Valentin I. a fost reținut pentru 24 de ore în vederea continuării cercetărilor, iar în cauză poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de deţinere în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false şi colectarea, deţinerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia                                                         

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *