Acasă > Știri > Procesiune de Bobotează la Drobeta Turnu Severin

Procesiune de Bobotează la Drobeta Turnu Severin

A devenit deja tradiție ca în fiecare an la praznicul Botezului Domnului, preoţii şi credincioşii din municipiul Drobeta Turnu Severin să meargă în procesiune solemnă spre portul dunărean, acolo unde are loc slujba de sfințire a Aghiasmei Mari.

După încheierea Sfintei Liturghii în jurul orei 11.00, grupurile de preoți și credincioși vor pleca în mod organizat de la bisericile din oraș către port. Procesiunea va trece mai întâi pe la Catedrala episcopală, de unde se vor adăuga alte câteva sute de suflete, alături de soborul de slujitori, în frunte cu ierarhul locului, care va sluji Sfânta Liturghie la Catedrală, începând cu ora 09.00.

Odată ajunși în port, credincioșii vor lua parte la slujba sfinţirii Aghiasmei Mari, ce va fi săvârşită, începând cu ora 11.30, de Preasfinţitul Părinte Episcop Nicodim, într-un loc special amenajat. Cu acest prilej vor fi sfințite și apele fluviului, iar cei mai îndrăzneți creștini vor recupera crucea florală din Dunăre.

Alături de Episcopia Severinului și Strehaiei, la buna desfășurare a acestui eveniment își vor aduce contribuția autoritățile locale, Căpitănia Portului Drobeta Turnu Severin și Inspectoratul de Jandarmi Județean Mehedinți.

Efective de ordine publică ale Jandarmeriei Mehedinți alături de alte forţe de ordine vor asigura ordinea sâmbătă, 6 ianuarie a.c.,  pe perioada desfășurării manifestărilor religioase cu ocazia sărbătoririi  Botezului Domnului, în municipiile  Drobeta Turnu Severin, Orșova  și în localitățile Gruia, Gura Motrului, Șimian, Baia de Aramă si Brebina.

Jandarmii vor asigura protecţia participanţilor şi vor acţiona pentru prevenirea şi combaterea oricăror fapte care aduc atingere normelor de convieţuire socială, pe timpul deplasării enoriaşilor de la lăcaşele de cult către Portul Drobeta Turnu Severin, unde se va organiza slujba de sfinţire a apei.  Pentru prevenirea aglomerărilor de persoane, în zona de distribuire a apei sfinţite vor fi create culoare special amenajate, prin montarea gardurilor de protecţie.

Jandarmeria Mehedinţi recomandă credincioşilor să manifeste calm şi înţelegere faţă de măsurile stabilite de organizatori, să acorde atenţie sporită  la modul de asigurare a bunurilor personale și  să evite implicarea în conflictele de orice natură.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *