Acasă > Cultura > Artă > Spectacol de dans în ritmuri clasice și latino-americane la Turnu Severin

Spectacol de dans în ritmuri clasice și latino-americane la Turnu Severin

Show excepțional sâmbătă seară la Drobeta Turnu Severin. Mai multe perechi de dansatori sportivi de la Clubul Magnum Team din Timișoara, unul din cele mai mari cluburi de dans din România, au încântat publicul severinean.

Un adevărat maraton de grație și eleganță în fața Palatului Culturii Teodor Costescu. S-a dansat cha cha, vals lent, jive, rumba, samba, vals vienez, passo-doble, tango și nu numai, spre deliciul spectatorilor veniți în număr mare să vadă acești sportivi de calibru ai României.

„Pe cartea noastră de vizită stă un impresionant titlu de campion mondial, un titlu de campion european, un titlu de vicecampion mondial și sperăm noi că vor curge mai departe aceste titluri pentru care muncim de mai bine de 12 ani. Noi credem în performanță, dar în același timp credem că dansul este pentru toată lumea, așa acum am încercat în Turnu Severin să arătăm oamenilor că atâta timp cât știi să mergi știi și să dansezi. Publicul mi s-a părut puțin timid la început, dar după aceea a fost primitor pentru acest gen de manifestare”, a declarat la finalul spectacolului, Diana Avram, antrenor și vicepreședinte la Magnum Team Timișoara.

Organizatorii evenimentului au fost Primăria Drobeta Turnu Severin și Palatul Culturii Teodor Costescu și face parte dintr-o serie de manifestări ce vor avea loc sub egida “Severinul estival”.

„Este o seară inedită pentru Severin, o seară de dans cu prezența uneia dintre cele mai bune școli de dans din Timișoara, cu tineri dansatori olimpici, campioni naționali și europeni. Este un moment absolut pitoresc și interesant pentru publicul severinean, sper să fie un început pentru serile estivale severinene”, a spus Sorin Vidan, managerul Palatului Culturii Teodor Costescu.

Clubul de dans sportiv Magnum  a luat ființă în anul 2005 din pasiunea și visul celor doi antrenori fondatori, Diana și Raul Avram.  Activitatea clubului a fost orientată încă de la început atât spre dansul ca activitate recreativă pentru copii, tineri și adulți, cât și spre latura de performanță a acestui sport. Palmaresul clubului a fost și este bogat, cu numeroase titluri și medalii naționale și internaționale.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *