Acasă > Știri > UN NOU ÎNCEPUT – PREDARE DE ŞTAFETĂ LA CLUBUL LEO DROBETA

UN NOU ÎNCEPUT – PREDARE DE ŞTAFETĂ LA CLUBUL LEO DROBETA

Finalul de an lionistic 2017 – 2018 a fost marcat de membrii Lions&Leo Club Drobeta Turnu Severin, prin ceremonia de predare-preluare a mandatului de preşedinte. Predarea de ştafetă s-a făcut în sala „Virgil Ogășanu” a Palatului Culturii „Teodor Costescu”. Anul lionistic începe şi se încheie la 1 iulie, iar mandatul de preşedinte durează numai un an.

„Astăzi are loc ceremonia de predare a mandatului la Leo Club Drobeta-Turnu Severin și Lions Club Drobeta-Turnu Severin. Asta înseamnă că s-a încheiat un an lionistic în 30 iunie, iar la 1 iulie începe noul an leonistic în care vechii ofițeri ai clubului, adică președintele, vicepreședintele, secretarul și trezorierul predau în mod simbolic însemnele Clubului următorilor ofițeri”, a declarat Pompilia Szellner, președinte fondator Lions Club Drobeta-Turnu Severin și secretar al Districtului 124 Lions România.

Conform regulamentului internaţional, la început de an lionistic, se schimbă conducerea fiecărui club pentru a da posibilitatea tuturor membrilor să se afirme.

Cu acest prilej, a  fost prezentată și activitatea în folosul comunității din anul lionistic 2017-2018 a celor două cluburi, care s-au înființat în anul 2016 la Drobeta Turnu Severin. Severinenii au peluat, astfel, principiile Lions Clubs International (înființat în 1917 de americanul Melvin Jones) și deviza acestuia „We serve”.

„Avem diferite acțiuni prin care încercăm să strângem fonduri pentru a-i ajuta pe cei aflați în nevoie, fie copiii care au posibilități financiare precare și care au rezultate foarte bune la învățătură, fie familii cu diferite probleme de sănătate”, a mai spus Pompilia Szellner. S-a subliniat faptul că a fost un an cu o activitate bogată în slujba persoanelor mai puţin favorizate de soartă. De exemplu, Asociația Nevăzătorilor din Mehedinți a primit un sprijin important din partea celor două cluburi.

 

 

One thought on “UN NOU ÎNCEPUT – PREDARE DE ŞTAFETĂ LA CLUBUL LEO DROBETA

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *