Acasă > Știri > Un jandarm mehedințean a promovat examenul de trecere în corpul ofițerilor

Un jandarm mehedințean a promovat examenul de trecere în corpul ofițerilor

Comanda unității i-a înmânat gradele de sublocotenent, în cadrul unei adunări festive desfășurată la sediul unității, în data de  1 noiembrie a.c. 

 Sublocotenentul Daniel Boștinaru este absolvent al Școlii Militare de Subofițeri ,,Grigore Alexandru Ghica” Drăgășani, promoția 2005 și are  la activ două  misiuni în teatrele de operații: în Kosovo, în anul 2010 și în Afganistan,  în anul 2013. Au urmat zeci de misiuni de ordine publică alături de colegii din cadrul Grupei de Jandarmi Intervenție Antiteroristă și de Acțiuni Speciale, unde și-a desfășurat activitatea până în prezent.

“Ambițios si foarte perseverent,  a dorit mereu să-și depășească limitele. La vârsta de 34 de ani, a încercat să schimbe într-un fel viața profesională,  să vadă  dacă poate să facă și altceva, în alt domeniu de activitate. Și a reușit. Îl felicităm pentru reșita în carieră și îi dorim mult succes în continuare!”, a declarat Claudia Mendea, purtătorul de cuvânt al IJJ Mehedinți.

A promovat examenul de trecere în corpul ofițerilor, iar de pe data de 1 noiembrie a.c., este ofițer specialist în cadrul Compartimentului Marketing și Achiziții.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *