LINIŞTE LA POIANA VÂNTULUI

Duminică, 11 Decembrie 2011 11:54

Un nume atât de frumos încât unul mai cu har decât semnatarul acestor rânduri ar fi putut compune un poem legat de simpla denumire a acestui loc! Urca toamna către miezul lunii decembrie când am ajuns noi acolo, ca-ntr-un început de lume, cu vreme blândă şi hămăituri de zăvozi ce străjuiau drumul. Vântul se-mpletea în braţele unei troiţe care dădea semn că oamenii se închină făcând semnul Trinităţii magice de vreo două mii de ani prin locurile astea. Ne-a fost bine să stăm de vorbă cu puţinii oameni întâlniţi la vreo fântână cu icoane zugrăvite măiastru şi am cugetat amar la soarta vitelor slăbite de puţinătatea nutreţului uscat de arşiţa secetei. La Godeanu am fost măsuraţi de tânguirea unei bătrâne care se jeluia că sunt multe văduve bătrâne în sat, asemenea ei, bărbaţi mai puţini şi „Nu are cine, maică, să ne omoare porcii, să facem cele ce se cuvin de Sărbători!”… Jale, secetă, bătrâneţe şi uitare, toate astea ar fi căzut peste locuri binecuvântate, cum sunt Godeanu şi Poiana Vântului, dacă nu ar fi oameni destoinici care să vrea să dea alt drum şi altă viaţă acestor locuri. Dar despre ei vom mai vorbi, că iarna va fi lungă şi-după cum se arată-blândă, ca şi poveştile noastre. Am cugetat la toate astea şi pe urmă ne-am lăsat pe drumul, ce altădată era râpos, acum circulabil, ce reazemă bătrâna Cetate a Grădeţului. Din dreapta ne-a surâs întunecat pădurea de pin negru a Borovăţului, iar pe urmă am lăsat liniştea în urmă, arcănită în luminoasa Poiană a Vântului şi am ieşit la drumul asfaltat ce leagă Baloteştiul de Izvorul Bârzii. În urmă au rămas câteva nădejdi şi o promisiune. Pe care o vom onora…

M.C.