Joi, Februarie 23, 2012
   
Text Size

Mehedinteanul

Liga 2 - Seria II

Seria de Vest a ligii secunde la fotbal se clatină tot mai rău şi riscă să zdruncine serios întregul tablou fotbalistic din ţară.

Cu câteva zile în urmă, câştigătoarea Cupei României în 1961, Arieşul Turda, s-a retras din campionat datorită situaţiei financiare deosebit de grea prin care trece clubul. O altă echipă din această serie, Poli Timişoara, se află de ceva timp într-o situaţie destul de incertă. Cu pretenţii mari la revenirea pe prima scenă fotbalistică a ţării, gruparea de pe Bega se află în pragul desfiinţării. Şi asta cu doar o lună de zile înaintea reluării campionatului şi a termenului de depunere a dosarului de licenţiere pentru Liga I.

 

Din presa de altădată: Nevoi şi probleme sanitare la Mehedinţi

- de vorbă cu d. dr. N. Nicolau, medic primar al spitalului „Grecescu” din T.-Severin –

Pentru efectuarea anchetei noastre asupra situaţiei sanitare a oraşului T.-Severin şi a judeţului Mehedinţi, am căutat să avem şi părerea unui specialist în cauză. Ne-am adresat d-lui dr. N. Nicolau, medic primar al spitalului judeţean „Grecescu” şi preşedinte al colegiului medicilor din Mehedinţi.

D-sa spune că are convingerea că, după cum oraşul T.-Severin şi judeţul pot fi incontestabil un model pentru foarte multe judeţe ale ţării, sub raportul realizărilor pe teren cultural, realizări având drept animator neobosit pe d. Teodor Costescu, ajutat în urmă şi de alţii, tot astfel, colţul acesta frumos de ţară, locuit de oameni dârzi şi stăruitori, poate fi un focar de regenerare economică, pe de o parte, de progres sanitar şi de igienă socială pe cealaltă parte.

   

Spam

Spamming este acţiunea de a trimite în număr mare mesaje electronice nesolicitate (de obicei având caracter comercial). Deşi există mai multe metode, cea mai folosită este aceea bazată pe e-mail. Spam-ul în forma de mesaje text poate avea de asemenea ca ţintă telefoanele mobile.

Spam-ul implică trimiterea de mesaje nesolicitate identice sau aproape identice către mii, sau milioane de destinatari. Mesaj nesolicitat înseamnă că destinatarul nu a acordat permisiunea de a primi acel e-mail. Mesaj trimis en-gros (bulk) înseamnă că mesajul este parte a unei colecţii mai mare de mesaje, toate având aproximativ acelaşi conţinut. Adresele acestora sunt culese din grupuri de discuţii, din pagini de web, obţinute din bazele de date sau pur şi simplu ghicite, folosind numele şi domeniile cele mai comune.

   

Din presa de altădată

Tragicul sfârşit al unei femei din T.-Severin

Într’o cameră a unui imobil din strada Virtuţii, locuia bătrâna Ana Vasiliu, bunica d-lui institutor Pârşan.

Ea era o fire retrasă şi îi plăcea să aibă camera ei, în care stătea în permanenţă, ieşind foarte rar.

Zilele acestea, biata femee a avut un tragic sfârşit. A fost găsită moartă pe duşumea, cu hainele depe ea prefăcute în scrum şi corpul completamente ars.

Ai casei n’au putut da vreo indicaţiune, dar din cercetările făcute se crede că bătrâna ar fi adormit pe scaunul de lângă sobă, care fiind de tablă s’a înroşit de căldură şi i-a aprins hainele, cari i-au produs arsuri pe tot corpul, aşa că bătrâna a încetat imediat din viaţă.

   

Istoria,aşa cum a fost: Bătălia de la Halhîn-Gol

Bătălia de la Halhîn-Gol a constituit principalul eveniment al nedeclaratului război de frontieră sovieto-japonez, în care au fost implicate în 1939 Uniunea Sovietică, Mongolia şi Imperiul Japonez. Denumită după râul Halha, ce traversează zona în care s-a purtat bătălia, este cunoscută în Japonia sub numele de incidentul Nomonhan, numele unui sat aflat la frontiera dintre Manciuria şi Mongolia. Bătălia s-a încheiat cu înfrângerea totală a trupelor japoneze aparţinând Armatei a 6-a.

După ocuparea Manciuriei, Japonia şi-a îndreptat atenţia asupra teritoriilor sovietice învecinate. Primul incident major sovieto-nipon (Bătălia de la Lacul Hasan) a avut loc în 1938, în regiunea Primorie şi s-a soldat cu victoria sovieticilor.

   

GHEAŢĂ OLANDEZĂ

Evaluare utilizator: / 1
Cel mai slabCel mai bun 

După ce a luat şase fotbalişti de la defuncta Universitatea Craiova, formaţie, oricum, retrogradată şi pe terenul de joc, Jiji Becali credea că-şi face formaţie de top!!! Când te gândeşti că pe bulgarul Iliev l-a adus în Ghencea pe criteriul că „este foarte credincios”, vă daţi seama cam cum avea de gând să sperie păstorul Europa!? Probabil că Ilie Stan şi elevii săi trebuiau să apară în rase monahale pe teren, cu sticluţele cu aghiazmă vârâte la jambiere, ca să-i stropească pe adversarii ce nu s-ar fi supus dorinţelor ciobăneşti… Altfel, nici fraţii Costea, nici Dănănae, nici Prepeliţă, nici Stanca n-au rupt gura târgului, convingându-ne, încă o dată, că au fost vedetele unei echipe slabe şi că pretenţiile fostului lor patron erau mult exagerate în ce priveşte preţăluirea lor.

   

DETALII DESPRE PROGRAMUL „ŞCOALA ALTFEL”

Evaluare utilizator: / 3
Cel mai slabCel mai bun 

Ne aduce doamna Veronica Nicolae, consilier local PDL

-          Când s-a pus problema recuperării orelor pierdute din pricina închiderii şcolilor cauzată de căderile masive de zăpadă, s-a spus, doamnă consilier, că aceste ore pot fi recuperate chiar în cadrul Programului „şcoala altfel”. Ce înseamnă acest program?

-          Programul ,,Şcoala altfel,,, care va debuta în prima săptămână din aprilie, este o noutate absolută în învăţământul românesc.

-          În ce constă el?

   

JPAGE_CURRENT_OF_TOTAL

Caută

Cărţi electronice

Cursul valutar

Vremea

ziare

Arhiva

2012
Februarie
MoTuWeThFrSaSu
  12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
272829    

Abonare RSS


Autentificare