Luni, Mai 21, 2012
   
Text Size

Energia electrică, singura şansă pentru Orşova

Evaluare utilizator: / 3
Cel mai slabCel mai bun 

De ani de zile, Orşova a rămas fără un sistem centralizat de agent termic. Populaţia nu beneficiază nici de apă caldă şi nici de căldură. Fiecare se descurcă cum poate. Numai că, posibilităţile financiare ale populaţiei sunt foarte scăzute datorită lipsei locurilor de muncă. După cum ne declară primarul municipiului Orşova, Constantin Brăgaru, singura şansă a orşovenilor este energia electrică.

-          Domnule primar, este frig în locuinţele orşovenilor?

-          În această perioadă a anului, având în vedere şi valul de frig ce s-a abătut asupra României, pot spune că pentru orşoveni este foarte greu. Doar o mică parte dintre ei se pot bucura de condiţii de trai bune.

-          De ce doar o mică parte?

-          Pentru că doar o mică parte dintre locuitori au posibilităţi financiare să-şi permită condiţii de trai decente. Aici mă refer la cei ce au avut bani şi au reuşit să îşi izoleze termic locuinţele şi să îşi schimbe ferestrele cu tâmplărie tripan. De altfel, tot aceştia au trecut la încălzirea cu energie electrică. Mai pe înţeles, şi-au achiziţionat centrale electrice. Este foarte ştiut faptul că noi românii, atât locuitorii de la bloc cât şi cei de la case, produc căldură multă dar nu ştiu să o gestioneze. Foarte multă căldură se pierde prin ziduri şi ferestre. Dacă nu se lucrează la izolarea termică a locuinţelor, nu are rost să mai bage banii în centrale electrice. Cât despre agentul termic în sistem centralizat, pentru orşoveni este imposibil acest lucru. Este foarte scump şi nimeni nu îşi permite acest agent.

-          Atunci care este soluţia?

-          Singura soluţie este încălzirea cu energie electrică. Mai precis, achiziţionarea unei centrale electrice şi, coroborat cu izolarea termică a locuinţelor, rezultă un grad ridicat de confort termic.

-          Însă şi energia electrică este scumpă…

-          Aşa este,iar guvernanţii ar trebui să se gândească la acest lucru. Ar trebui pus la punct un sistem special de producţie a energiei electrice doar pentru încălzirea locuinţelor. Se produce foarte multă energie electrică, dar se vinde în afară pe mai nimic, iar statul alocă fonduri uriaşe ca ajutoare de încălzire. Pentru unii se dau bani pentru lemne, pentru alţii subvenţii la agentul termic. Pentru oraşe precum Orşova, este necesar un astfel de sistem pentru a subvenţiona energia electrică pentru încălzire.

-          Până acolo mai este mult. Sărăcia este mare la Orşova…

-          Da. Pot spune că este foarte mare. Lipsa locurilor de muncă şi a investitorilor îşi spune cuvântul. La ora aceasta avem doar o unitate cu 550 de locuri de muncă. Este vorba de Takata. Şantierul naval, după plecarea directorului Bădoiu, au mai rămas aproape 200 de angajaţi. Şomajul însă, a atins cote alarmante. Cât despre investitorii străini, nu pot eu să îi aduc, atâta timp cât guvernul nu oferă un palier fiscal atractiv. Nimeni nu vine la noi cu TVA-ul care este, cu taxe şi impozite ce te cocoşează, iar pe deasupra, cu zeci de controale ce lasă în urmă un gust destul de amar. Ştiţi destul de bine la ce mă refer.

-          Speraţi cumva ca totul să se schimbe dacă guvernul ar pica în aceste zile?

-          Nu sunt de acord cu demiterea guvernului sub presiune, sub forţă. Însă sunt de acord cu demisia de comun acord a tuturor celor din guvern. Este singura soluţie să mai dăm o brumă de seriozitatea acestei ţări. Dacă s-ar face alegeri anticipate, ar fi cu mult mai bine pentru ţară şi pentru populaţie.

 

A consemnat Dumitru Stoichiţa
Comentarii (3)Add Comment
0
Incalzire electrica?
scris de Orsoveanul, ianuarie 30, 2012
Corect, suntem natafleti rau de tot, ca nu stim sa gestionam caldura! Ei da, dar daca am avea si noi acces la comisioane grase, am izola toate apartamentele si am monta numai ferestre tripan. Dar pana atunci, mai bagam cate un lemn in soba si ascultam indicatii pretioase. Despre sisteme si surse de incalzire neconventionale, avangardiste, obtinute prin fonduri europene nerambursabile, nu mai amintesc, caci n-am nici cui si nici de ce sa explic, subiectul limitandu-se doar la energia electrica. Bine macar ca vin alegerile locale la timp!
0
Energia electrica _ sursa de incalzire
scris de CORADO, ianuarie 31, 2012
Orsoveanule ar trebui sa te documentezi mai mult. O lume intreaga se incalzeste cu transformarea energiei electrice in energie termica, vezi SUA, Japonia etc...sau crezi ca zgaraienorii se incalzesc cu energie necoventionala sau cu lemne. Bravo Bragaru. Tineo tot asa. Sa nu te lasi calcat de unii ca ei care nu vad mai mult de ciubuc*ri, comisioane sau cascaval. smilies/grin.gif
0
Pt.amicii lui Bragaru
scris de Orsoveanul, februarie 01, 2012
Asa este, SUA si Canada se incalzesc in proportie de 80 % cu energie electrica. Dar mi se pare prea fortata comparatia intre noi si statele enumerate. Mi avem cam mult de mers pana acolo. Multe generatii din Rromania n-or sa vada zgarie nori si incalzire electrica generalizata, decat la televizor, sau in calatorii. Cat despre "ciubuc*ri, comisioane sau cascaval", astea nu sunt la vedere, Corado. La vedere sunt, pensiuni, case in Timisoara, etc., in numai cativa ani. Iar daca pe primar nu-l calca legea in picioare, o va face electoratul. Oricum, poti s-l pui pe Bragaru pe un soclu si sa te inchini la el!

Scrie comentariu

busy

Caută

Prima pagină

  • 1
  • 2
  • 3

Cărţi electronice

Cursul valutar

Vremea

Arhiva

2012
Mai
MoTuWeThFrSaSu
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031   

Cine este online?

Avem 43 vizitatori online

Abonare RSS


Autentificare