Moescu are “sânge în instalaţie”
Consilierul Pavel Moescu şi-a schimbat optica. Nu ştim dacă a urmat reţeta lui Lăzăroiu şi a dormit pe un pat de cuie pentru a-i ţine mintea trează ori, schimbarea asta bruscă vine în urma unui pahar de “vorbă” cu opoziţia convingătoare.
Cert este că, săptămâna trecută, Moescu a făcut o figură neaşteptată. Dacă în urmă cu ceva timp, demonstrase că poate fi “veriga cea mai slabă din consiliu”, conducând dezastruos o şedinţă publică, marţi, 20 septembrie, a dat o lovitură de imagine. Asumându-şi riscul şi călcând peste ordinul de partid, Moescu s-a alăturat opoziţiei, reuşind prin simpla sa prezenţă să formeze cvorumul necesar desfăşurării şedinţei. Astfel, cu Moescu prezent, primarul Brăgaru a reuşit să-şi treacă în sfârşit cele două proiecte, cel de rectificare a bugetului şi cel de reabilitare a reţelei de apă pentru cantina socială, boicotate deja de patru ori până în acel moment, de consilierii PDL.
S-au împărţit banii
Moescu a dovedit că, deşi e albit de vreme, încă îi mai curge sânge în instalaţie şi realizează că nu tot ce vine pe linie de partid este în folosul populaţiei. Prin votul decisiv al lui Moescu, marţi s-a reuşit rectificarea bugetului şi împărţirea celor 345 000 lei, sumă aflată în contul primăriei în urma returnării avansului dat pentru cumpărarea activelor SCGCL, astfel: 150 000 lei au fost distribuiţi către unităţile şcolare pentru achiziţionarea combustibilului pentru la iarnă, 153 000 lei pentru reabilitarea străzilor din oraş şi refacerea scărilor de acces dintre străzi, iar 42.000 lei pentru servicii de salubrizare. În cadrul aceleiaşi şedinţe, cei nouă consilieri prezenţi au aprobat în unanimitate proiectul care viza reţeaua de apa şi canalizare pentru cantina socială.
Mihaela Cherescu

| < Anterior | Următor > |
|---|
Caută
Prima pagină
-
Noi locuri de muncă pentru locuitorii comunei Şişeşti Comuna Şişeşti va fi prima localitatea din judeţul Mehedinţi...
-
ZILELE COMUNEI GODEANU, EDIŢIA A DOUA Sub titulatura „Folclor-tradiţie comună”, în cadrul proiectului...
-
CENTRUL DE ASISTENŢĂ MEDICO-SOCILĂ BÂCLEŞ, LINIŞTE ŞI MODERNITATE LA UN LOC „Cine nu are bătrâni să şi-i cumpere” aşa spune o veche vorbă...
-
Fotbal şi cocote Grigore Cartianu CFR Cluj a câştigat campionatul României...
- 1
- 2
- 3
Cărţi electronice
Ultimele comentarii
Învăţământul din Orşova se va derula la lumina lumânărilor (2)
DECIZII MAJORE (1)
Ghidul vrăjitorului amator - Istorie şi practici - Vrăjitoria solitară. Instrumente. (2)
DRAGĂ PRIETENE… (2)
Insomniile Marinei: S Ă R U T U L M A M E I (2)
Prefectul Ion Mâţu susţinut de severineni în al 12-lea ceas (1)
Deputatul PDL Mehedinţi, Doiniţa Chircu, în plasa „Triunghiului Bermudelor” din Orşova (8)
ALCOOL FĂRĂ DOCUMENTE DE PROVENIENŢĂ CONFISCAT DE POLIŢIŞTII DE FRONTIERĂ DIN MEHEDINŢI (1)
Elevi orşoveni, în paşi de dans german la Satu Mare (1)








