Afirmă domnul Eugen Silviu Manofu, vicepreşedinte şi consilier judeţean PDL Mehedinţi
- Cât de justificate vi se par acuzele aduse de politicienii Opoziţiei, domnule vicepreşedinte?
- Sunt atât de disperaţi că n-au soluţii, că sondajele de opinie îi arată ca perdanţi clar în alegerile de la toamnă, că ne-ar acuza de orice, chiar şi de faptul că nu este zăpadă în Mehedinţi!
- Chiar toate acuzaţiile sunt nefondate?
- Sigur că sunt nefondate! Criza este un fenomen mondial, n-am provocat-o noi şi nici n-am contribuit cu ceva la agravarea ei. Dimpotrivă, am luat măsuri pentru stoparea ei, dure, este drept, dar nu se putea altfel… Apoi, multe dintre neajunsurile clamate de oameni în stradă sunt efectele guvernării Năstase, aşa că de ce-am fi noi vinovaţi?
- Vă acuză că nu aţi dezbătut legile în Parlament…
- Ar fi fost extrem de greu, iar când acuzele astea le aduc Crin Antonescu şi cu Victor Ponta, ele devin de-a dreptul hilare.
- Cum aşa?
- Primul este mai tot timpul absent, înţelegând că are o problemă cu trezitul, iar cel de-al doilea ar trebui să ne facă un calendar cu datele când nu este plecat pe la raliuri… Ce-ar fi vrut domnul Antonescu, să se întrunească Parlamentul reunit în dormitorul domniei sale?
Ilie Mărăscu

| < Anterior | Următor > |
|---|
Caută
Prima pagină
-
Noi locuri de muncă pentru locuitorii comunei Şişeşti Comuna Şişeşti va fi prima localitatea din judeţul Mehedinţi...
-
ZILELE COMUNEI GODEANU, EDIŢIA A DOUA Sub titulatura „Folclor-tradiţie comună”, în cadrul proiectului...
-
CENTRUL DE ASISTENŢĂ MEDICO-SOCILĂ BÂCLEŞ, LINIŞTE ŞI MODERNITATE LA UN LOC „Cine nu are bătrâni să şi-i cumpere” aşa spune o veche vorbă...
-
Fotbal şi cocote Grigore Cartianu CFR Cluj a câştigat campionatul României...
- 1
- 2
- 3
Cărţi electronice
Ultimele comentarii
Învăţământul din Orşova se va derula la lumina lumânărilor (2)
DECIZII MAJORE (1)
Ghidul vrăjitorului amator - Istorie şi practici - Vrăjitoria solitară. Instrumente. (2)
DRAGĂ PRIETENE… (2)
Insomniile Marinei: S Ă R U T U L M A M E I (2)
Prefectul Ion Mâţu susţinut de severineni în al 12-lea ceas (1)
Deputatul PDL Mehedinţi, Doiniţa Chircu, în plasa „Triunghiului Bermudelor” din Orşova (8)
ALCOOL FĂRĂ DOCUMENTE DE PROVENIENŢĂ CONFISCAT DE POLIŢIŞTII DE FRONTIERĂ DIN MEHEDINŢI (1)
Elevi orşoveni, în paşi de dans german la Satu Mare (1)








