Vineri, Mai 18, 2012
   
Text Size

Suntem bine organizaţi şi vom câştiga

Evaluare utilizator: / 0
Cel mai slabCel mai bun 

cristi muraAfirmă domnul Cristian Mură, secretar general PSD Turnu-Severin

-Mai este, domnule secretar general, foarte puţin timp, mai puţin de o săptămână, până la alegeri…

-Da, dar asta nu ne sperie, dimpotrivă, ne mobilizează! Vom avea prilejul să savurăm victoria, iar aceasta este cea mai bună răsplată pentru munca depusă.

-Pe ce se bazează convingerea dumneavoastră în victoria finală?

-Pe faptul că suntem extrem de bine organizaţi, pe numărul şi forţa membrilor noştri, pe faptul că populaţia s-a săturat de experimente de dreapta…

-De ce s-ar fi săturat?

-Pentru că acestea îi avantajează pe foarte puţini, în timp ce cei mai mulţi stau şi suferă, ori aceştia, cei mulţi, sunt miezul partidului nostru…

-Aţi fost acuzaţi că aţi furat startul în campanie…

-Se spun tot felul de lucruri în situaţii ca acestea. După ce va fi declarat învingătorul, credeţi că se va mai spune ceva? Aşa se întâmplă întotdeauna în bătăliile dure, dar vorbele, fie ele şi de ocară, nu ţin locul voturilor.

-Iar dumneavoastră veţi avea, credeţi, cel mai mare număr de voturi?

-Nu poate fi altfel, aşteptăm de cinci ani clipa victoriei, dar n-am aşteptat cu mâinile în sân, ne-am organizat, am schimbat ceea ce nu mergea, ne-am pregătit pentru victoria asta.

-Credeţi că-i suficient?

-Acum, da! Oamenii au aşteptat destul, a mai venit vremea să răsufle şi ei…

Ilie Mărăscu

Comentarii (0)Add Comment

Scrie comentariu

busy

Caută

Prima pagină

  • 1
  • 2
  • 3

Cărţi electronice

Cursul valutar

Vremea

Arhiva

2012
Mai
MoTuWeThFrSaSu
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031   

Cine este online?

Avem 34 vizitatori online

Abonare RSS


Autentificare