
Se pare că atât a durat suflul USL, alianţa construită cu unicul scop de a-l da la o parte pe preşedintele Traian Băsescu…, până la depunerea mandatului Guvernului Boc! Chiar de la înfiinţarea USL pronosticam iminenta destrămare a acesteia şi mulţi m-au privit chiorâş atunci. Dincolo de diferenţa dogmatică cele două partide plus trustul de presă care compun USL se deosebesc şi prin genul de relaţii pe care îl au liderii lor cu serviciile secrete. Dacă relaţia lui Felix cu fosta Securitate este mai mult decât mediatizată, iar Crin Antonescu, somnoros şi preocupat doar de freza uşor desuetă pe care-o afişează, nu şi-a făcut timp să colaboreze cu „serviciile”, se pare că Victor Ponta n-a putut risca să debuteze într-un soi de Armaghedon mediatic, operaţiune căreia nici mentorul său, Adrian Năstase, nu i-a făcut faţă cu prea mult succes. În consecinţă, a venit la investirea noului Guvern pentru a-i ridica osanale premierului desemnat!!! Mârâielile sale la adresa lui Traian Băsescu nici n-au mai fost auzite, în schimb s-au auzit clar presupunerile ce au sunat ca nişte promisiuni, cum că Opoziţia ar putea colabora cu noul Guvern… Ce vreţi mai mult? Oricât de libertini, liberalii s-au oţărât şi au ieşit la atac cu declaraţii dintre cele mai belicoase, ceea ce înseamnă că a început, deja, numărătoarea inversă… Nu scriu cu bucurie treaba asta, dar tot ce-a reuşit USL să acumuleze de când s-a înfiinţat, a demolat Victor Ponta cu un simplu discurs! Este drept, acesta s-a întins pe durata a circa 40 de minute…
Marius Cilibia
| < Anterior | Următor > |
|---|
Caută
Prima pagină
-
Zilele Comunei Godeanu Dragi mehedinţeni, Primăria Şi Consiliul Local al comunei Godeanu...
-
PENTRU BĂTRÂNI, CU DRAGOSTE…, DE LA EUDIS… Nimeni nu spune că nu sunt greutăţi, nimeni nu spune că toate...
-
Mang. Zbang. Bumerang Grigore Cartianu Guvernul Ponta a reuşit să producă două...
-
ZILELE COMUNEI BĂLĂCIŢA Mai sunt şi bucurii de care nu poţi avea parte, aşa cum s-a întâmplat...
- 1
- 2
- 3
Cărţi electronice
Ultimele comentarii
DRAGĂ PRIETENE… (2)
Insomniile Marinei: S Ă R U T U L M A M E I (2)
Prefectul Ion Mâţu susţinut de severineni în al 12-lea ceas (1)
Deputatul PDL Mehedinţi, Doiniţa Chircu, în plasa „Triunghiului Bermudelor” din Orşova (8)
ALCOOL FĂRĂ DOCUMENTE DE PROVENIENŢĂ CONFISCAT DE POLIŢIŞTII DE FRONTIERĂ DIN MEHEDINŢI (1)
Elevi orşoveni, în paşi de dans german la Satu Mare (1)
ÎMPREUNĂ-PENTRU BINELE TUTUROR! (1)
PROFIL DE LICHEA: DRAGOŞ BOŢA (1)
Ghidul vrăjitorului amator - 1. Istoria vrăjitoriei: 2. Creştinismul (4)










