Evaluare utilizator: / 11
Cel mai slabCel mai bun 

Nea Sandu, un şantierist bătrân din îndepărtata şi mult prea agitata mea tinereţe, mi-a povestit, cu peste două decenii în urmă, o întâmplare halucinantă. Avea un coleg, un om liniştit şi modest, care venea la muncă făcând naveta dintr-un sat destul de îndepărtat. Lucrau la o mare întreprindere constructoare de utilaje şi maşini. Bietul om, Curea pe numele său, se trezea în fiecare dimineaţă la orele 3, ca să prindă RATA, să intre pe poarta întreprinderii la 7 fără un sfert… De întors, ajungea acasă pe la 8 seara, că autobuz de întoarcere nu avea decât la 6… Până atunci îşi omora timpul la câte un bufet sordid, tapetat cu iz acru de băuturi ieftine trezite, fum de ţigară şi glume groase, de oameni nevoiaşi… Aşa a dat în patima beţiei… Asta nu-l împiedica să fie cel mai bun sudor din uzină. Când era la treabă, Curea tăcea şi muncea. Şi muncea bine… Rareori, în pauzele de masă, răspundea moale la câte o glumă. În rest asculta… Cum pe timpul comuniştilor se tot organizau concursuri profesionale, pe ramura lui Curea a început să tot adune la premii, judeţene, regionale, naţionale, iar dulapul său metalic din vestiar a ajuns să fie tapetat, pe dinăuntru, cu sclipirea elegantă a diplomelor lipite pe tabla rece. Rezultatul a fost că mai-marii de la judeţ au luat măsuri de urgenţă: l-au făcut membru de partid, transformându-l în „tovarăşul” Curea! Cum, însă, la şedinţele de partid, la care Curea se prezenta conştiincios, ca la serviciu (chiar dacă pierdea autobuzul şi rămânea să doarmă pe vreo bancă din parc, după ce se aghezmuia bine), era obiceiul să mai şi fie criticat vreun tovarăş, mai toţi luaseră obiceiul de a înfiera năravul de a bea fără de măsură al bietului Curea… Şi uite-aşa, o dată pe lună, Curea se prezenta să audă cum i se disecă năravul şi ce exemplu prost dă el cunoscuţilor, colegilor şi tinerilor ucenici din uzină. Bietul om asculta, pământiu la faţă, fără să scoată o vorbă… Ba unul mai curajos îl critică şi pentru faptul că nevasta începuse să-i cam umble cu alţii, mai ales că bietul Curea lipsea cam mult de acasă… Acesta, curajosul, ceruse referinţe la organizaţia de partid din comună şi aşa aflase despre năravurile nevestei sudorului… La vreo săptămână după tărăşenia asta, conducerea uzinei se dădea de ceasul morţii pentru că livrase unui beneficiar o piesă importantă care la primele probe după montaj… crăpase… Importantul obiectiv industrial nu putea fi pus în funcţiune (festivitate la care trebuia să participe şi unul dintre cei mai vechi şi mai importanţi miniştrii ai lui Ceauşescu), fără piesa respectivă. Aşadar, trebuia trimisă o echipă de specialişti care să repare, la faţa locului, piesa… Păi, îl trimitem pe Curea!, zisese inginerul şef. Zis şi făcut, aşa că trimiseră după sudor. E în concediu de odihnă!, veni răspunsul din secţie. Cum să-l cheme, că n-avea telefon instalat la ţară, la el? Şi uite-aşa, se suiră în maşina de serviciu, un GAZ vechi (Dacia break nouă nu putea să intre pe drumeagurile desfundate care duceau la satul lui Curea), condus de un şofer ţigănos, care tuşea urât, fost miliţian dat afară din MI pentru că nu avea studii, directorul general, inginerul şef, secretarul de partid pe uzină şi preşedintele de sindicat. Îl găsiră pe Curea stând pe prispă, fumând liniştit şi jucându-se cu un căţel flocos care începu să-i mârâie când intrară pe poarta gospodăriei.

-         Păi bine, tovarăşe Curea, noi ne dăm de ceasul morţii cu producţia, cu termenele, şi dumneata stai în concediu? îl luă tare secretarul de partid. Cine ţi-a aprobat concediul?

-         Tovarăşul director, zise omul liniştit. Eu am făcut o cerere şi a doua zi am primit-o aprobată…

-         Trebuie să pleci la T., să sudezi piesa, că s-a rupt!

-         Nu pot, tovarăşe, sunt în concediu şi am de rezolvat două sarcini de partid! Eu nu mă joc cu lucrurile astea, aşa că mi-am luat concediu… Şi pe anul acesta şi pe anul trecut, că nu apucasem să-l iau!

-         Ce sarcini? întrebă uluit activistul…

-         Să mă las de băutură şi să-mi potolesc muierea de curvie! Credeţi că mie îmi e uşor să tot aud cum problemele mele „aruncă o pată de noroi” pe viaţa organizaţiei de partid? Nu mi-e! De aia stau aici, mă ocup de muiere şi nu mai văd sticla… Nici plină, nici goală, că n-am… Vie n-am, că n-am lot personal. Cine să-l muncească? Nici ţuică nu fac, că n-am din ce, pruni, nu, corcoduşi, nu, doar patru meri şi-un păr, başca un vişin care s-a uscat. Ăştia abia dau câteva poame, aşa de gust… Da’ nu cred că-i nevoie de mine…

-         Ba e, că de aia am venit…

-         Păi între ăia care mă criticau pe mine, nu-i niciunul bun de muncă? Ei nu pot rezolva problema, că nu sunt în concediu, ca mine, şi nici n-au darul beţiei sau muierile curve!? Ori le au?

Cei patru s-au uitat în jos, da’ acolo n-au văzut decât pământul bătătorit al prispei… Au mai vorbit, s-au rugat şi în cele din urmă i-au promis lui Curea o garsonieră într-unul din căminele pentru nefamilişti, să nu mai facă naveta, să nu mai trebuiască să piardă timpul prin vreun bufet, ba să stea şi muierea cu el, că pot să-i găsească un loc pe la cantină sau la vestiar, să vină şi ea în câmpul muncii şi să fie sub ochii criticatului… Aşa s-a-nvoit Curea să-şi întrerupă concediul, dar numai dacă dimineaţa erau rezolvate cele două promisiuni. Minunea s-a întâmplat şi Curea a plecat să rezolve treaba la T., ca să poată veni importantul ministru şi să taie panglica la timp. Iar Curea, până a ieşit la pensie, cu câţiva ani înainte de Revoluţie, s-a dus conştiincios şi la uzină şi la şedinţele de partid. De băut, n-a mai pus în gură vreun strop de alcool…

Comentarii (4)

Inregistreaza-te pentru fluxul de comentarii

...
scris de mirel, ianuarie 17, 2012

interesanta poveste, mai scrie din astea

• 
• +0
• 
• 

Am ras cu lacrimi
scris de Sfetcu Florin, ianuarie 19, 2012

Chiar asa erau vremurile acelea. Le-ati descris bine. Finalul pare fericit pentru un peronaj de tipul lui c*rea. Dar adevarul este ca el a ramas ratacit intr-o nefericire permanenta.

• 
• +0
• 
• 

Am ras cu lacrimi
scris de Sfetcu Florin, ianuarie 19, 2012

Ati descris bine vremurile acelea. Finalul pare fericit. Dar adevarul este ca pentru c*rea oferta de a primi garsoniera a insemnat practic ruperea de ceea ce ar fi putut fi salvarea sa, respectiv casa si pamintul pe care le-a parasit.

• 
• +0
• 
• 

...
scris de georgel, ianuarie 19, 2012

sau poti sa scri si povesti recente din propria experienta de viata. cum ar fi povetea nenorcitului mai urat ca foamea, care ar trebui sa umble cu punga pe cap si bagaboanta cu care umbla prin oras. nu team admirat niciodata da de cand iai dat afara imi placi.

• 
• +0
• 
• 

Nume

Email

Sit web

Titlu

Comentariu

smaller | bigger

Inregistreaza-te prin email (Utilizatori inregistrati)

Scrie comentariu Preview