Declaraţia aparţine directorului Centrului Regional pe partea de Sud-Vest Oltenia al Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit.
În cadrul unei conferinţe de presă susţinută la sediul PD-L Mehedinţi, Dorel Stăicuţ, acesta fiind şi preşedintele comisiei de agricultură a PD-L Mehedinţi, a ţinut să precizeze faptul că, deşi judeţul se află pe primul loc pe ţară la numărul de proiecte, foarte mulţi primari nu depun toate eforturile pentru a atrage fonduri europene. „la nivelul judeţului Mehedinţi sunt foarte mulţi primari din toate partidele de pe eşichierul politic, ce nu se implică în realizarea de proiecte menite să asigure o cât mai bună dezvoltare în domeniul agriculturii şi nu numai”, a declarat Dorel Stăicuţ.
3009 proiecte depuse în 2011
Conform statisticii prezentate de Dorel Stăicuţ, în anul 2011 judeţul Mehedinţi a depus un număr de 3009 proiecte pe diferite măsuri, toate acestea însumând 73.368.622 euro. Numai că nu toate proiectele au şi fost contractate. Conform acestuia, în 2011 numărul de proiecte contractate a fost de 607, valoarea fiind de 41.566.587 euro. „Printre comunele care au reuşit să atragă sume importante de fonduri se numără Godeanu, Broşteni, Şişeşti, Cireşu, Corcova şi chiar Dubova şi Devesel. Pentru anul 2012, Dorel Stăicuţ susţine că în judeţul Mehedinţi vor ajunge în jur de 60 de milioane de euro. „Anul 2012 este finalul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală, deci se va veni cu sumele realocate din anii trecuţi. La nivel de ţară, pentru anul 2012 sunt alocaţi peste 1, 2 miliarde euro, însă trebuie să aflăm cu exactitate suprafaţa, la nivel naţional, pentru a putea începe programul de reconversie a terenurilor în domeniul horticulturii şi viticulturii. Nu ştim câţi bani va atrage Mehedinţiul, însă este important pentru fiecare comună să depună eforturi în vederea atragerii de fonduri. Este bine de ştiut faptul că se pune accent pe îmbunătăţirea competitivităţii sectoarelor agricol şi forestier prin instalarea tinerilor fermieri, modernizarea exploataţiilor agricole, creşterea valorii adăugate a produselor agricole şi forestiere, dar şi stimularea IMM-urilor care procesează produse agricole în vederea obţinerii unor produse alimentare altele decât cele prevăzute în Tratatul C.E., cât şi stimularea microîntreprinderilor din domeniul prelucrării primare a produselor forestiere lemnoase şi nelemnoase. Se doreşte şi îmbunătăţirea calităţii vieţii în zonele rurale şi diversificarea economiei rurale prin acordarea de sprijin pentru crearea şi dezvoltarea de microîntreprinderi, încurajarea activităţilor turistice şi renovarea, dezvoltarea satelor, îmbunătăţirea serviciilor de bază pentru economia şi populaţia rurală şi punerea în valoare a moştenirii rurale”, a declarat Dorel Stăicuţ. Acesta a mai ţinut să precizeze faptul că se pune accent pe îmbunătăţirea şi dezvoltarea infrastructurii legate de dezvoltarea şi adaptarea agriculturii şi silviculturii, dar şi pe sprijinirea fermelor agricole de semi-subzistenţă.
Dumitru Stoichiţa

| < Anterior | Următor > |
|---|
Caută
Prima pagină
-
Zilele Comunei Godeanu Dragi mehedinţeni, Primăria Şi Consiliul Local al comunei Godeanu...
-
PENTRU BĂTRÂNI, CU DRAGOSTE…, DE LA EUDIS… Nimeni nu spune că nu sunt greutăţi, nimeni nu spune că toate...
-
Mang. Zbang. Bumerang Grigore Cartianu Guvernul Ponta a reuşit să producă două...
-
ZILELE COMUNEI BĂLĂCIŢA Mai sunt şi bucurii de care nu poţi avea parte, aşa cum s-a întâmplat...
- 1
- 2
- 3
Cărţi electronice
Ultimele comentarii
DRAGĂ PRIETENE… (2)
Insomniile Marinei: S Ă R U T U L M A M E I (2)
Prefectul Ion Mâţu susţinut de severineni în al 12-lea ceas (1)
Deputatul PDL Mehedinţi, Doiniţa Chircu, în plasa „Triunghiului Bermudelor” din Orşova (8)
ALCOOL FĂRĂ DOCUMENTE DE PROVENIENŢĂ CONFISCAT DE POLIŢIŞTII DE FRONTIERĂ DIN MEHEDINŢI (1)
Elevi orşoveni, în paşi de dans german la Satu Mare (1)
ÎMPREUNĂ-PENTRU BINELE TUTUROR! (1)
PROFIL DE LICHEA: DRAGOŞ BOŢA (1)
Ghidul vrăjitorului amator - 1. Istoria vrăjitoriei: 2. Creştinismul (4)










