Franz Viticultorul

Duminică, 04 Septembrie 2011 11:42

Grigore Cartianu

Am aflat, de la televizor, că un investitor german a cumpărat câteva sute de hectare în judeţul Mehedinţi şi le-a plantat cu viţă-de-vie. Ştirea era prezentată pe un ton uşor ostil, de parcă reporterul voia să ne spună: au venit nemţii să facă bani din dealurile noastre strămoşeşti... Poate mi s-a părut mie, dar am simţit că reporterului îi stătea pe limbă o strigătură care făcea furori pe la începutul anilor ’90: „Nu ne vindem ţara!”

Nu-l cunosc pe neamţul din Mehedinţi, nu ştiu cum îi merge afacerea şi nici cum se poartă cu angajaţii săi, dar mi-a rămas pe retină un tablou din ecranul televizorului. Era o privelişte vălurită, cu câteva coline înverzite ordonat, graţie rândurilor de viţă-de-vie pe care le poartă în spate. Cocoaşa dealurilor respira frumuseţe şi bogăţie.

Cu ochii minţii am văzut, în paralel, cum ar fi arătat acele coline blânde dacă nu venea investitorul german. La fel ca sute şi mii de dealuri din România: abandonate, părăginite, incapabile să le aducă vreun venit localnicilor. Un ţinut al nimănui, năpădit de scaieţi şi de mărăcini, printre care nici vitele nu prea mai au ce să pască.

Pesemne că Franz Viticultorul nu lucrează singur sutele de hectare şi nici n-a adus din Germania un batalion de nemţi, ci a angajat zeci ori sute de oltenaşi de-ai noştri. Asta înseamnă locuri de muncă, pe care paragina nu le-ar fi creat. Adăugaţi tehnologia modernă adusă de investitor, precum şi ştiinţa viticulturii eficiente, care înseamnă o şcoală gratuită oferită angajaţilor. Mâine-poimâine, unii dintre aceştia se vor încumeta poate să-şi înfiinţeze propria podgorie, iar „şcoala neamţului” le va fi de mare folos.

Mai există şi avantajele fiscale: pentru toate activităţile sale productive ori negustoreşti din Mehedinţi, Franz Viticultorul plăteşte impozite statului român şi autorităţilor locale. Iar exporturile de vin, posibile graţie relaţiilor sale comerciale prin Europa, contribuie pozitiv la balanţa comercială a României, la stabilizarea monedei naţionale şi, indirect, ne ajută să trecem mai uşor prin criză. Dacă am avea sute de mii de asemenea investitori, am trăi cu toţii mai bine.

Spun toate astea pentru că am constatat, de-a lungul şi de-a latul ţării, destulă ostilitate la adresa străinilor care ne cotropesc ţara. Ostilitatea merge şi mai departe, vizându-i inclusiv pe investitorii români, văzuţi ca exploatatori fără suflet. Lunga noapte comunistă, cu deceniile sale de propagandă anticapitalistă, a lăsat urme adânci în gândirea multor compatrioţi ai noştri, incapabili să realizeze că prin atitudinea lor bolşevică îşi fac singuri rău. Numeroase sunt cazurile în care, huliţi de localnici ori de angajaţi, investitorii şi-au mutat afacerea pe alte meleaguri, lăsându-i pe agitatori să-şi bârfească în linişte sărăcia.

Când un Franz sau un Ion îşi deschide firmă în satul ori pe strada dumneavoastră, bucuraţi-vă! Iar când îl întâlniţi, mulţumiţi-i, nu-l înjuraţi! Fără el vă va fi mai greu.