Istoria, aşa cum a fost: Hans-Ulrich Rudel

Marţi, 07 Februarie 2012 07:22

Hans-Ulrich Rudel (2 iulie 1916-18 decembrie 1982) a fost pilot de bombardier în picaj (Stuka) şi membru al partidului nazist.

Cel mai decorat militar german al războiului, Rudel a fost unul dintre cei doar 27 de deţinători ai Crucii de Cavaler a Crucii de Fier cu Frunze de Stejar, Spade şi Diamante şi singurul căruia i s-a atribuit decoraţia respectivă, de aur (Ritterkreuz des Eisernen Kreuzes mit goldenem Eichenlaub, Schwertern und Brillanten).

Rudel a zburat în 2 530 misiuni de luptă, revendicând un total de 2 000 de ţinte distruse, printre care: 800 de vehicule, 519 tancuri, 150 piese de artilerie, un distrugător, două crucisătoare, un cuirasat, 70 de ambarcaţiuni de desant, 4 trenuri blindate, mai multe poduri şi 9 avioane.

Fiu al ministrantului luteran Johannes Rudel, Ulrich s-a născut la Konradswaldau (Silezia), în Germania şi a copilărit, din cauza profesiei tatălui, în mai multe parohii din regiune. Elev prea puţin silitor, a excelat în schimb în domeniul sportului. După absolvirea liceului, în august 1936 s-a alăturat Luftwaffe-i ca ofiţer-cadet şi a început pregătirea de bază la şcoala de aviaţie din Wildpark-Werder. În iunie 1938, ca ofiţer-cadet superior, s-a alăturat I./ Sturzkampfgeschwader 168 din Graz. Rudel a întâmpinat dificultăţi în însuşirea noilor tehnici de zbor şi, fiind considerat nepotrivit pentru aviaţia de bombardament, a fost trimis la 1 ianuarie 1939 la şcoala de la Hildesheim, specializată în zborul de recunoaştere. După încheierea cursurilor şi promovarea la gradul de leutnant, a fost repartizat la Fernaufklarungsgruppe 121 (Grupul de recunoaştere îndepărtată 121) din Prenzlau.

Abstinent şi nefumător, a oferit colegilor săi ocazia de a inventa expresia Hans-Ulrich Rudel, er trinkt Nur Sprudel (Hans-Ulrich Rudel nu bea decât apă minerală).

La începutul celui de-al Doilea Război Mondial, în timpul campaniei din Polonia, a zburat în calitate de observator în misiuni de recunoaştere, de la baza din Breslau. La 11 octombrie 1939, a fost decorat cu Crucea de Fier, clasa a II-a. După o serie de cereri de a fi primit în aviaţia de bombardament, a fost trimis la centrul regimental de instrucţie de la Crailshem şi, după aceea, repartizat la I./ 3 Sturzkampfgeschwader (StG 3) din Caen, în mai 1940. În timpul Bătăliei pentru Anglia, deşi oberleutnant, nu a participat la lupte. Considerat, în continuare, a fi un slab pilot, a fost trimis la Graz pentru a se forma ca pilot de Stuka. Repartizat ulterior la StG 2, cu baza la Molaoi, din cauza proastei reputaţii, nejustificată, ce l-a precedat, nu i s-a permis să lupte în timpul invaziei din Creta.

Rudel a zburat în prima sa misiune de luptă reală la 23 iunie 1941, după declanşarea Operaţiunii Barbarossa. Abilităţile sale de pilotaj i-au adus Crucea de Fier, clasa I, la 18 iulie 1941. La 23 septembrie 1941, împreună cu un alt Stuka, folosind bombe de o tonă, au scufundat în rada portului Kronstadt cuirasatul sovietic Marat. Până la sfârşitul lui decembrie, zburase în 400 de misiuni, iar în ianuarie 1942, a primit Crucea de Fier în rang de Cavaler. La 10 februarie 1943, a devenit primul pilot din istorie care a efectuat 1 000 de misiuni. În aceeaşi perioadă, a început să zboare cu o versiune modificată a Ju-87, G sau „Kanonenvogel” („Tunul-pasăre”), avion de atac la sol, dotat cu două tunuri de 37 mm ce utilizau muniţie cu carbură de tungsten, capabilă să penetreze blindajul oricărui tanc sovietic. Cu acest tip de avion, în timpul Bătăliei de la Kursk şi în toamna anului 1943, a distrus 100 de tancuri.

La 19 iulie 1943 a fost numit Gruppenkomandeur al III./StG 2, iar până în martie 1944, îndeplinise 1 800 de misiuni şi distrusese 202 tancuri.

La 13 martie 1944, Rudel a fost implicat într-o luptă aeriană cu Lev Şestakov, Erou al Uniunii Sovietice. Acesta nu s-a mai întors la bază şi a fost declarat „dispărut în acţiune”. Din memoriile lui Rudel:

„A fost el doborât de Gadermann (mitraliorul lui Rudel), sau s-a prăbuşit din cauza turbulenţelor create de moroarele mele? Nu mai contează. În căşti au explodat ţipetele ruşilor; aceştia au observat că se întâmplase ceva grav... Din mesajele radio decriptate, am descoperit că era vorba de un faimos pilot de vânătoare, mai mult chiar, un Erou al Uniunii Sovietice. Trebuie să recunosc că era un bun pilot.”

În noiembrie 1944, a fost rănit la coapsă şi a zburat în misiunile ulterioare cu piciorul în gips.

La 8 februarie 1945, avionul său a fost lovit de un proiectil de 40 mm. Grav rănit la piciorul drept, a reuşit să aterizeze în liniile germane. Viaţa i-a fost salvată de Ernst Gadermann, care a reuşit să oprească hemoragia, însă piciorul i-a fost amputat sub genunchi. La 25 martie 1945, cu proteză, s-a întors în luptă şi a mai distrus încă 26 de tancuri până la sfârşitul războiului. Hotărât să nu cadă în mâinile sovieticilor, a condus trei Ju 87 şi patru FW 190 S, într-un zbor ce a durat două ore, din Boemia spre vest, şi s-a predat pe aerodromul de la Kitzingen, ocupat deja de Grupul de vânătoare 405 (american), la 8 mai 1945. La aterizare, a ordonat piloţilor săi să blocheze trenurile de aterizare pentru a distruge avioanele şi a bloca pista.

A fost internat în lagăr, timp de 11 luni. După eliberare, a plecat în Argentina în 1948.

Conform cifrelor oficiale ale Luftwaffe-i, Rudel a zburat în 2 530 de misiuni (record mondial). A fost lovit sau forţat să aterizeze de 32 de ori, însă niciodată de un alt pilot, ci doar de artileria antiaeriană.

Deviza sa: „Pierdut este doar cel ce se pierde pe sine”.

Potrivit autobiografiei, după ce a aterizat pentru a salva un echipaj german doborât în teritoriul inamic, nu a mai reuşit să decoleze din cauza terenului noroios şi, după ce au fost urmăriţi 6 kilometri de soldaţii sovietici, au coborât o râpă împădurită şi au înotat 600 de metri în apa îngheţată a Nistrului. Mitraliorul său, Hentschel, deţinător al Crucii de Cavaler, s-a înecat. Cu câţiva kilometri înainte de a ajunge în liniile germane, cei trei supravieţuitori au fost capturaţi, însă Rudel, ştiind că pe capul său fusese pusă o recompensă imensă, a evadat. În ciuda faptului că era desculţ, ud şi împuşcat în umăr, şi cu toate că a fost urmărit de sute de NKVD-işti cu câini, a reuşit să ajungă în liniile germane.

A fost rănit de cinci ori şi a reuşit să recupereze 6 aviatori din teritoriul inamic, cu excepţia celor doi care au fost capturaţi. A zburat pe majoritatea modelelor de Ju 87, iar spre sfârşitul războiului şi pe FW 190 (varianta de atac la sol).

A fost cel mai decorat militar din întreaga armată germană (cu excepţia lui Hermann Goring, care a deţinut în plus şi Marea Cruce a Crucii de Fier). La începutul anului 1945, poseda Insigna de Rănit (aur), Crucea germană (aur), Insigna Piloţilor şi Observatorilor (cu diamante) şi Insigna Piloţilor de Front (cu diamante) pentru 2 000 de misiuni. A primit unica decoraţie de aur a Crucii de Cavaler a Crucii de Fier cu Frunze de Stejar, Spade şi Diamante (pe care a deţinut-o şi cel mai bun pilot al celui de-al Doilea Război Mondial, Erich Hartmann, dar nu de aur). A fost promovat la gradul de Oberst (colonel).

Rudel a fost menţionat de cinci ori în Wehrmachtbericht (Ordin de zi pe întregul Wehrmacht):

- 27 martie 1944: „Maiorul Rudel, comandant de grup într-o aripă de asalt (formaţiune alcătuită din 90-120 avioane), a distrus 17 tancuri inamice într-o singură zi, în partea de sud a Frontului de Răsărit.”

- 28 martie 1944: „Mari unităţi aeriene germane au intrat în luptă între Prut şi Nistru. Au fost distruse numeroase tancuri inamice şi un număr imens de vehicule cu motor sau cu tracţiune hipo. Cu această ocazie, maiorul Rudel a distrus 9 tancuri. Până acum, în 1 800 de misiuni, a nimicit 202 tancuri.”

- 3 iunie 1944: „Maiorul Rudel, decorat cu cea mai înaltă disticţie germană pentru vitejie, a zburat în cea de-a 2 000-a misiune a sa pe Frontul de Est.”

- 6 august 1944: „27 de tancuri au fost nimicite de aviaţia de asalt. Maiorul Rudel a distrus 11, ajungând la un palmares de 300 de tancuri.”

- 10 februarie 1945: „Maiorul Rudel a distrus 11 tancuri sovietice în ultimele zile, ajungând la un scor personal de 516 tancuri.”

După război, Rudel s-a mutat pentru un timp în America de Sud, unde a devenit prietenul apropiat şi confidentul preşedintelui argentinian Juan Peron şi al dictatorului Paraguayului (admirator al celui de-al Treilea Reich), Alfredo Stroessner. Deşi invalid, a rămas un sportiv activ, jucând tenis, schiind ş chiar escaladând cel mai înalt munte din cele două Americi, Aconcagua ( 6 962 m). De asemenea, a urcat de trei ori pe Llullay-Yacu, în Anzii argentinieni (cel de-al cincilea vulcan din lume, ca înălţime, 6 739 m). În timpul şederii sale în Paraguay, l-a cunoscut pe „Îngerul Morţii”, Josef Mengele.

Rudel s-a întors în Germania de Vest în 1953 şi a devenit un membru marcant al Deutsche Reichspartei (Partidul German al Reichului), formaţiune politică de orientare naţionalistă. Înainte de întoarcerea sa, a publicat un jurnal de război intitulat Trotzdem (Împotriva tuturor), editat de Durer-Verlag în Argentina. În Germania, cartea a dat naştere la discuţii aprinse, întrucât Rudel îşi reafirma sprijinul pentru politica naţional-socialistă. Odată cu intensificarea Războiului Rece, cartea a fost reeditată în SUA, sub titlul „Pilot de Stuka”.

Rudel a devenit un om de afaceri de succes în Germania postbelică.

În primăvara anului 1976, a fost implicat în aşa-numitul „scandal Rudel”. Ofiţeri superiori ai Budeswehr-ului l-au invitat la o reuniune tradiţională a Aufklarungsgeschwader 51 „Immelmann” (formaţiunea de recunoaştere tactică a Luftwaffe-i). Ca membru al Deutsche Reichspartei, lui Rudel, considerat persona non grata de către Ministerul Apărării, i s-a permis să participe doar după intervenţia purtătorului de cuvânt al Opoziţiei, Manfred Worner, în calitate de ultim comandant al Sclachtgeschwader 2 „Immelmann”.

La reuniunea la care Rudel a dat autografe participanţilor au fost prezenţi şi generalii de aviaţie Karl Heinz Franke şi Walter Krupinski. Ulterior, aceştia au comparat în public, trecutul nazist şi neo-nazist al lui Rudel cu ascensiunea lui Herbert Wehner, proeminent lider al Partidului Social Democrat, aflat la guvernare, care în anii 30’ fusese membru al Partidului Comunist German, iar în timpul celui de-al Doilea Război Mondial trăise la Moscova şi fusese implicat în acţiuni ale NKVD-ului. Caracterizându-l pe Wehner drept „extremist”, generalii l-au descris pe Rudel ca pe un om onorabil, care „n-ar fura argintăria familiei sau orice altceva”.

Ca urmare a acestor declaraţii, Ministrul federal al Apărării, Georg Leber, a ordonat pensionarea anticipată a celor doi generali, la 1 noiembrie 1976. Leber, social-democrat, a fost puternic criticat pentru această decizie de către Uniunea Creştin Democrată, aflată în Opoziţie, scandalul contribuind la demiterea ministrului, în 1978.

Experienţa lui Rudel a fost utilizată la proiectarea avionului american de atac la sol, A-10 Thunderbolt.

Hans-Ulrich Rudel a murit în 1982 la Rosenheim şi a fost înmormântat la Dornhausen, la 22 decembrie. În timpul funeraliilor, două avioane Phantom ale Luftwaffe-i au zburat la joasă înălţime, peste mormântul său. Oficialităţile Bundeswehr-ului au negat participarea aviaţiei la ceremonie. Patru veterani, care au executat salutul nazist, au fost cercetaţi în conformitate cu legea germană ce interzice afişarea simbolurilor hitleriste.

www.wikipedia.org