Joi, Mai 17, 2012
   
Text Size

Din presa de altădată: Deschiderea expoziţiei-târg de fructe şi vinuri din T.-Severin

Evaluare utilizator: / 0
Cel mai slabCel mai bun 

D.C Petrescu-Balacita presedintele Camerei de agricultura mehedinti

Expoziţia-târg de fructe şi vinuri, organizată de Camera de agricultură a judeţului Mehedinţi, cu sprijinul oficial al prefecturii şi primăriei, spre a se stimula viaţa economică locală şi a comercializa cât mai mult fructele în această regiune, pare a avea un succes neaşteptat.

Deschiderea expoziţiei s’a făcut în prezenţa d-lor: Marius Vorvoreanu, deputat, iniţiatorul acestei manifestări, Iulian Predescu, prefectul judeţuli, Ion Gogan, primarul oraşului, C. Petrescu-Bălăciţa, preşedintele Camerei de agricultură, a şefilor de autorităţi, a podgorenilor şi a unui numeros public.

Inaugurarea oficială a fost amânată pe Vineri 14 sau Sâmbătă 15 Septembrie, când urmează să se facă în prezenţa d-lor miniştri R. Franasovici şi Manolescu-Strunga, cari n’au putut veni azi.

Expoziţia este instalată în centrul grădinii publice „General Dragalina”, unde s’au construit pavilioane şi numeroase boxe. Din partea Uniunii Camerelor de agricultură a sosit d. Sescioreanu, preşedintele Uniunii, împreună cu întreg personalul care va urmări activitatea desfăşurată aci pe teren viticol şi pomicol.

Şi-au anunţat deasemenea vizita, numeroase personalităţi şi delegaţiuni din ţară şi din statele vecine, Bulgaria şi Iugoslavia.

 

Expozanţii

 

Până acum au expus următorii:

Viile Wilhelm Arendt, dealul Gârdan, care a expus vinuri şi struguri; via col. Bernescu, dealul Gârdan, a expus vinuri şi struguri; via Alcibiade Kivu, dealul Gârdan, vinuri şi struguri; ferma Ion Niciu, com. Lăturoasa, fructe; viile Anton Bibesco-Corcova: fructe, struguri, vinuri şi fructe conservate; viile Maria Mihuţescu, com. Ţigănaşi şi Balta-Verde: fructe, struguri şi vinuri; via dr. Aniţescu-Strehaia: struguri, vin şi miere; viile Petre Popescu, dealul Lupu Buliga, struguri şi vinuri; via Jean Atanasiu, succesorul col. Gărdescu, dealul Buliga: vin, struguri, fructe; Jean Goldenberg – Tr.-Severin, fabrică pentru industrializarea fructelor şi legumelor, a expus compoturi şi legume, în borcane de sticlă; via Iorgu Nicolau, dealul Ergheviţa, a expus vinuri şi struguri; via col. Aleman, dealul Lupu Buliga: struguri şi vinuri; via prof. D. Mateescu, dealul Curila: struguri şi vin; via C. I. Popescu-Vânători: struguri şi vinuri; viile Pavel Păcuraru, dealul Buliga: vinuri şi struguri; ferma dr. Morariu-Schinteeşti: fructe şi vinuri; via Pandelie Pârşcoveanu, dealul Buliga: fructe, vinuri şi struguri; viile Ion Gogan, dealul Vărănic: vinuri şi struguri; viile Gh. Gogan, dealul Buliga: struguri şi vinuri; via Diţescu-Strehaia: struguri şi vinuri; viile Mareşal Averescu, dealul Buliga, într’un pavilion separat, a expus struguri, fructe, vinuri; stupăria V. Brebenaru, Strehaia, a expus miere şi ceară; Şcoala de meserii, T.-Severin, într’un pavilion separat, a expus stupi şi miere; pepiniera Căzăneşti a Camerei de agricultură Mehedinţi: fructe, miere şi pomi fructiferi.

Au mai expus pomi fructiferi pepinierele Lăţea şi Vâlceanu din Vânjuleţ.

Comitetul organizatoric, compus din d-nii Marius Vorvoreanu, preşedinte; Iulian Predescu, prefect; Ion Gogan, primarul oraşului şi C. Petrescu-Bălăciţa, vice-preşedinţi, şi Emil D. Popescu, directorul Camerei de agricultură, comisar general al expoziţiei, a făcut o intensă propagandă şi a depus o muncă încordată pentru deplina reuşită.

Cuvântările în numele Camerei de agricultură

D. COSTICĂ PETRESCU-BĂLĂCIŢA, preşedintele Camerei  a spus că ne găsim într’o vreme când cerealele, care au netăgăduita lor importanţă pentru consumul intern, nu mai apar ca o producţie rentabilă, fără un ajutor şi sacrificii făcute de Stat.

Fructele însă, se găsesc într’o situaţie mai fericită. Fiind cerute în mari cantităţi pe toate pieţele de desfacere, se bucură de preţuri mai bune, iar cultura arborilor roditori începe să aibă deosebită însemnătate economică.

Acest fenomen se datoreşte noilor directive în alimentaţia omenească, datorită descoperirii vitaminelor şi rolului lor în organism.

Vitaminele se găsesc din abundenţă în toate fructele coapte.

Afişe explicit întocmite cu ocazia acestei expoziţii, lămuresc rolul fiecărui fel de fructe pentru prevenirea şi combaterea diverselor boale.Dată fiind importanţa economică a plasării fructelor, faţă de abundenţa producţiunii lor în acest an, ministerul Agriculturii depune sforţări mari şi lăudabile pentru plasarea fructelor şi strugurilor pe pieţele străine, pentru recâştigarea unor debuşeuri pierdute şi pentru sporirea consumaţiei în interior, în special în oraşe.

Se crează astfel cure de struguri şi expoziţii de fructe în toate capitalele de judeţ.

Camera se simte astăzi satisfăcută de opera realizată şi răsplătită prin participarea marelui şi valorosului număr de expozanţi, cărora le mulţumeşte cu recunoştinţă.

D.EM POPESCU directorul Camerei de agricultura 

În numele sindicatului viticol

D. PUIU POPESCU a vorbit în numele sindicatului viticol, rugând pe d. Marius Vorvoreanu să intervină pe lângă cei în drept, cu aceeaşi sârguinţă pe care a depus-o întru realizarea expoziţiei, ca să se dea Sindicatului viticol posibilitatea să se formeze o cooperativă de vinificaţie şi desfacere a vinurilor superioare.

Sindicatul mulţumeşte ministerului pentru cei 20.000 lei oferiţi ca premii podgorenilor, apoi prefecturii acestui judeţ, care a oferit 30.000 lei pentru subvenţionarea curei de struguri, primăriei oraşului Severin, care a oferit 30.000 lei pentru organizarea expoziţiei şi Camerei de agricultură care a oferit 20.000 lei.

Au mai luat cuvântul d-nii SESCIOREANU, din partea Uniunii Camerelor de agricultură şi ION GOGAN, primarul oraşului T.-Severin.

Oficialităţile şi publicul au vizitat apoi expoziţia, după care publicul a cumpărat struguri, puşi la dipoziţia consumatorilor de Camera de agricultură la preţul de 3 lei.

(Em. Lega – Universul, 10 Septembrie 1934)

Succesul expoziţiei de fructe şi vinuri dela T.-Severin

După cum era de aşteptat, expoziţia-târg organizată aci a avut un succes desăvârşit, atât în ce priveşte propaganda pentru a se consuma cât mai multe fructe, cât şi din punctul de vedere al comercializării lor.

Am vorbit eri despre festivitatea deschiderii şi am arătat şi numele expozanţilor, cari pe zi ce trece devin tot mai numeroşi.

Comitetul organizator a avut grijă să aducă mari cantităţi de fructe şi struguri , cari se vând în interiorul expoziţiei cu 3 lei kg.

Mii de persoane fac deci zilnic cure de fructe.

Spre a stimula consumul şi a da viaţă comerţului de fructe, comitetul organizator a făcut Miercuri o expoziţie de struguri şi la Orşova.

Camera de agricultură a afişat şi diferite diagrame asupra culturilor de vii şi pomi, cum şi asupra consumului şi calităţii vinurilor.

Astfel, jud. Mehedinţi are în total 7.093 ha. vii, din care 5.986 ha. sunt producători direcţi, 137 ha. viţe indigene nealtoite şi 966 ha. viţe altoite.

Din toate podgoriile mehedinţene, domeniile Bibescu dela Corcova deţin 450 ha. culturi cu vie altoită, având o producţie de 130 vagoane băuturi (vin şi rachiu), anual.

Vinurile din podgoriile dealurilor din jurul Severinului au o tărie între 11 şi 14,5 grade la fermentare, iar după limpezire, când se mai învechesc, ajung chiar şi la 17 grade, fiind deci vinuri foarte tari.

Cu ocazia deschiderii expoziţiei, d. Ion Gogan, primarul oraşului, a salutat pe podgoreni şi vizitatori în numele concetăţenilor şi le urează ca această veche şi importantă ramură de activitate, viticultura, să prospere, înlăturând toate acele piedici care azi o încătuşează şi o înăbuşe.

Şi ca podgorean, d. primar îşi exprimă bucuria de a vedea uniţi şi animaţi de un puternic spirit de solidaritate pe toţi podgorenii, arătând că numai astfel se va putea organiza consumul intern şi exportul strugurilor şi vinurilor.

Vorbeşte apoi despre cultura hibrizilor care a compromis cultura viei nobile, apoi arată întinsul comerţ care se face cu alcoolul din cereale, care otrăveşte lumea. Ambele lovesc deopotrivă în pomicultură şi viticultură.

Pentru curmarea acestor rele, d-sa apelează la d. Marius Vorvoreanu, spunând că îl cunoaşte ca pe un mare animator şi om al realităţilor, şi ca atare să stea în mijlocul podgorenilor pentru rezolvarea dezideratelor lor.

Aseară, la restaurantul „Ghioca” din grădina expoziţiei, s’a dat o masă la care au participat podgorenii, oficialităţile şi comitetul organizator.

Podgorenii s’au întrecut în a aduce cele mai bune vinuri şi fructe.

Expoziţia va sta deschisă până la 9 Octombrie.

(Em. Lega – Universul, 11 Septembrie 1934)

rubrică realizată de Marian Băghină

Comentarii (0)Add Comment

Scrie comentariu

busy

Caută

Cărţi electronice

Cursul valutar

Vremea

Arhiva

2012
Mai
MoTuWeThFrSaSu
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031   

Abonare RSS


Autentificare