Alba: Tabloul "Horea, Cloşca şi Crişan" -Exponatul lunii februarie la Muzeul Naţional al Unirii

Tabloul 'Horea, Cloşca şi Crişan', operă a artistului Stoica Dumitrescu, realizat în perioada interbelică, este "Exponatul lunii februarie" la Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia, un demers prin care se urmăreşte readucerea în atenţia publicului a unora dintre cele mai importante bunuri din patrimoniul instituţiei.
AGERPRES// După ce, pentru luna trecută, când a debutat această inedită manifestare culturală, a fost ales un spectaculos grup statuar roman, cunoscut sub numele de Liber Pater, descoperit la Partoş, de această dată, pentru a marca împlinirea, în 28 februarie, a 227 de ani de la martiriul liderilor mişcării ţărăneşti din anul 1784,
"Exponatul lunii februarie" este tabloul ce-i reprezintă pe Horea, Cloşca şi Crişan. Astfel, începând de marţi, când a avut loc vernisajul, vizitatorii vor avea ocazia să admire, până la sfârşitul lunii, opera artistului Stoica Dumitrescu (1886-1956). Lucrarea, realizată în perioada interbelică (deceniile 3-4), face parte din vechea colecţie de artă a muzeului din Alba Iulia. În iconografia consacrată răscoalei lui Horea, Cloşca şi Crişan, tabloul este inedit, ceea ce îi conferă un plus de atracţie. Vernisarea oficială a 'Exponatului lunii februarie' s-a desfăşurat într-un mod inedit, prezentarea tabloului fiind făcută chiar de către 'Horea', personaj interpretat de istoricul Tudor Roşu.
Organizatorii evenimentului sunt Consiliul Judeţean Alba, Primăria Municipiului Alba Iulia, Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Alba şi Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia. Lideri ai răscoalei ţărăneşti din toamna lui 1784, Horea, Cloşca şi Crişan au fost prinşi de habsburgi şi închişi la Alba Iulia. Crişan s-a spânzurat în celulă, folosindu-se de băierile (şireturile) de la opinci, iar Horea şi Cloşca au fost executaţi prin tragere pe roată, în 28 februarie 1785. Documentele vremii spun că, în dimineaţa de 28 februarie, cei doi au fost duşi la locul execuţiei, Dealul Furcilor, urcaţi în câte un car şi însoţiţi de un escadron de cavalerie din Toscana şi de 300 de pedestraşi. În afară de nobilime şi de oamenii de seamă din comitat, au fost aduşi să privească execuţia lui Horea şi Cloşca câte trei bătrâni şi câte trei tineri din fiecare sat din cele patru comitate în care s-a desfăşurat răscoala. Există istorici care susţin că Horea a fost mason, dar mulţi alţi specialişti neagă cu vehemenţă acest lucru. Unii dintre masoni consideră chiar că Revoluţia Franceză din 1789 a fost pornită din Transilvania, cu cinci ani înainte, atunci când Horea a făcut primul pas spre Libertate, Egalitate şi Fraternitate.

Caută
Cărţi electronice
Ultimele comentarii
DRAGĂ PRIETENE… (2)
Insomniile Marinei: S Ă R U T U L M A M E I (2)
Prefectul Ion Mâţu susţinut de severineni în al 12-lea ceas (1)
Deputatul PDL Mehedinţi, Doiniţa Chircu, în plasa „Triunghiului Bermudelor” din Orşova (8)
ALCOOL FĂRĂ DOCUMENTE DE PROVENIENŢĂ CONFISCAT DE POLIŢIŞTII DE FRONTIERĂ DIN MEHEDINŢI (1)
Elevi orşoveni, în paşi de dans german la Satu Mare (1)
ÎMPREUNĂ-PENTRU BINELE TUTUROR! (1)
PROFIL DE LICHEA: DRAGOŞ BOŢA (1)
Ghidul vrăjitorului amator - 1. Istoria vrăjitoriei: 2. Creştinismul (4)










