Scris de Administrator Duminică, 14 Martie 2010 20:23
În goana după senzaţionalul ieftin practicat de televiziunile centrale, unde sângele, violurile, accidentele înfiorătoare, imagini cu decedaţi înşiraţi de-a lungul şoselelor, babe care fac parte din ambianţă, vox-ul reprezentat de animale şi alte artificii menite să ia ochii telespectatorului, ziariştii au uitat un singur lucru: să-şi facă meseria.
În decembrie 1989 se striga: „Cu televizorul aţi minţit poporul!”. După 20 de ani valabilitatea acestei strigări n-o mai contrazice nimeni. Televizorul merge, ziariştii sunt la fel, restul completaţi dumneavoastră: poporul!
Mai acum vreo 2 ani, prin noiembrie 2008, dacă mai ţineţi minte, toată presa s-a dus glonţ la Şimian unde primarul de atunci, acelaşi ca şi cel de acum, ION GHINESCU, se pornise s-o hărţuiască sexual pe juristia Primăriei. Au tras, atunci, de subiect, mari reporteri de televiziune, doar-doar or găsi, printre acuzaţii aiurea şi alte cele, un chilot, un sutien, numai bun să arate starea de fapt a unor reporteraşi pentru care senzaţionalul cu sânge, sau sexualul fără, primează întru educarea copiilor pe care-i au acasă. Dacă îi au, dacă nu, să le trăiască!
Scandalul s-a stins, că orice parascovenie de-asta ţine nici trei zile, acesta-i dezavantajul televiziunii. Jurista a devenit vedetă pentru câteva zile, primarul a fost arătat cu degetul de parcă încălcase morala socialistă de stat a vreunui partid, pentru că îndrăznise să-i sărute mâna doamnei Ungureanu, că JURISTA Primăriei nu este, nicidecum.
La vremea respectivă n-am dat atenţie prea mare cazului, nu se merita, ca să zicem aşa, în schimb, pornind pe alte căi am descoperit că, de fapt, doamna ELENA UNGUREANU nici n-avea ce căuta în sediul Primăriei Şimian. Nu mai punem la socoteală faptul că NICI MĂCAR NU PUTEA SĂ FIE JURISTĂ.
Şi ca să vă convingeţi de situaţie, haideţi să derulăm cu încetinitorul faptele:
1.
CARNETUL DE MUNCĂ al doamnei Ungureanu Elena e un fals. În sensul că s-a recurs la fals în înscrisuri oficiale. Cum e posibil aşa ceva? Foarte bine!
Primul loc de muncă al doamnei Ungureanu a fost la SC UMACF SRL Drobeta Turnu Severin, încadrat conform art 70 din Codul Muncii, la data de 1.01.1999, ca JURIST. Persoana care face înscrierea, de la Inspectoratul Teritorial de Muncă Mehedinţi este referentul POPESCU AUREL. La societatea de mai sus doamna Ungureanu îşi încetează activitatea în data de 1.08.2005, conform art. 55, lit. B din Codul Muncii.
2.
Printr-un anunţ din data de 6.06.2005, Primăria comunei Şimian, condusă pe atunci de nimeni altul decât CONSTANTIN ARMAŞU, anunţă scoaterea la concurs în vederea ocupării unor funcţii publice, între altele, şi a unei funcţii de consilier juridic clasa I, grad principal. Concursul s-a desfăşurat în luna 07, adică iulie, iar una din condiţiile de participare era VECHIME ÎN FUNCŢII JURIDICE MINIM 3 ANI.
Doamna Ungureanu avea, slavă Domnilor Armaşu şi cine-o mai fi completat, în fals, sau din neştiinţă, sau din nebăgare din seamă, sau din prostie, Carnetul de Muncă poate, vechime căcălău. Partea proastă care l-a descalificat pe cel care a scris în Carnetul de Muncă este că, la pagina 4, la rubrica ŞCOLILE ABSOLVITE DUPĂ ÎNTOCMIREA CARNETULUI DE MUNCĂ este trecută Facultatea de Drept N. Titulescu, conform adeverinţei 130 din 18.02.2004. Acelaşi Popescu Aurel face această înscriere care se bate cap în cap cu încadrarea ca JURIST, la SRL, din 1991. Păi, stimată doamnă, când eraţi juristă, în 1991, când v-aţi angajat, sau în 2004, când aţi absolvit? La această mică mârlănie primarul Armaşu a închis ochii că, deh, se terminaseră consilierii juridici în ţara asta!
Aveţi, alăturat, şi ADEVERINŢA de la Facultatea de Drept.
Conform aceleiaşi adeverinţe eliberate în 2004 şi cerinţei VECHIME în funcţii juridice minim 3 ani, doamna Ungureanu trebuia să se prezinte la concurs în 2007, eventual, nu în 2005.
Încă o bilă neagră pentru primarul Armaşu!
3.
Din dispoziţia primarului ARMAŞU, din data de 1.08.2005 (ce coincidenţă cu data încetării activităţii la SRL-ul acela!), doamna Ungureanu Elena este încadrată consielir juridic clasa aI, grad pirincipal, treapta 3, la Primăria comunei Şimian.
Salariul de bază a început de la 620 şi s-a tot mărit până a ajuns la 1278 lei în data de 1.02.2009. Locul de muncă: aceeaşi Primărie a comunei Şimian.
Numai că, din 2008, primar este ales ION GHINESCU, un „inamic politic” al lui Armaşu. Care primar, de la o vreme, este mereu luat la purecat din varii motive, cel mai plauzibil fiind, probabil acela că-şi face prea bine treaba pentru comunitatea care l-a ales. E dat dracului, mai pe româneşte spus, se zbate, domnule, face şi el ce poate să reziste tăvălugului politic instaurat de fiecare dată de cei care câştigă alegerile.
4.
Şi ca să vedeţi cât de corect este primarul Ghinescu de la Şimian, se apucă domn primar împreună cu Vasile Bondoc-secretar, şi Silvia Stănescu-referent, să verifice dosarele şi cărţile de muncă ale funcţionarilor publici din cadrul Primăriei, ocazie cu care constată că la dosarul doamnei Ungureanu nu este depusă diploma de licenţă, iar înscrisurile din cartea de muncă nu corespund cu documentele privind pregătirea profesională.
Concluzia: concursul pentru ocuparea postului de consilier juridic organizat de primarul ARMAŞU şi contractul de muncă al doamnei Ungureanu sunt NULE.
Alte „bube-n capul” ex-primarului Armaşu!
Primarul Ghinescu sesizează Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici şi solicită un punct de vedere faţă de cele prezentate vizavi de cazul Ungureanu.
Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, prin adresa din 29 decembrie 2009 comunică Primăriei Şimian că a fost promovată acţiunea de nulitate la Tribunalul Bucureşti, în vederea constatării nulităţii de drept a concursului pentru ocuparea funcţiei publice de consilier juridic principal din cadrul Primăriei comunei Şimian desfăşurat în data de 19-20 iulie 2005 şi câştigat de doamna Ungureanu Elena precum şi a actelor subsecvente, respectiv Dispoziţia 179/1.08.2005 de numire a acesteia în funcţia publică de consilier juridic principal.
Aşa că, potrivit Dispoziţiei nr. 106, începând cu data de 12 februarie 2010 se suspendă de drept raportul de serviciu al doamnei Ungureanu Elena la Primăria Şimian, în termen de 48 de ore doamna Ungureanu trebuind să predea bunurile din subgestiune, condica de termene şi dosarele cauzelor aflate pe rolul instanţelor de judecată precum şi dosarele finalizate în care Primăria Şimian sau Comisia Locală de Fond Funciar au fost parte şi au fost reprezentate în instanţă de doamna Ungureanu.
Cam aşa stau faptele. Declaraţiile doamnei Ungureanu din noiembrie 2008, cum că „imediat după ce s-a instalat în funcţie a început calvarul cu pipăielile şi sărutări de mâini” sunt tâmpenii crase, primarul Ghinescu fiind ales în 2008. Din 2005 până-n 2008, când a părăsit Primăria Şimian, Armaşu avea timp destul de hărţuieli sexuale, pupături de mâini, atingeri. De ce s-or fi răsfrânt asupra primarului Ghinescu tot acest circ, numai doamna Ungureanu ştie. Deşi mă îndoiesc!
Or mai fi primari corecţi ca Ghinescu de la Şimian în judeţul acesta?
Cine ştie, n-are decât să sune la 0721/819.592.
St. JUST

scris de Manole Mihai, octombrie 23, 2011
| < Anterior | Următor > |
|---|
Caută
Prima pagină
-
Zilele Comunei Godeanu Dragi mehedinţeni, Primăria Şi Consiliul Local al comunei Godeanu...
-
PENTRU BĂTRÂNI, CU DRAGOSTE…, DE LA EUDIS… Nimeni nu spune că nu sunt greutăţi, nimeni nu spune că toate...
-
Mang. Zbang. Bumerang Grigore Cartianu Guvernul Ponta a reuşit să producă două...
-
ZILELE COMUNEI BĂLĂCIŢA Mai sunt şi bucurii de care nu poţi avea parte, aşa cum s-a întâmplat...
- 1
- 2
- 3
Cărţi electronice
Ultimele comentarii
DRAGĂ PRIETENE… (2)
Insomniile Marinei: S Ă R U T U L M A M E I (2)
Prefectul Ion Mâţu susţinut de severineni în al 12-lea ceas (1)
Deputatul PDL Mehedinţi, Doiniţa Chircu, în plasa „Triunghiului Bermudelor” din Orşova (8)
ALCOOL FĂRĂ DOCUMENTE DE PROVENIENŢĂ CONFISCAT DE POLIŢIŞTII DE FRONTIERĂ DIN MEHEDINŢI (1)
Elevi orşoveni, în paşi de dans german la Satu Mare (1)
ÎMPREUNĂ-PENTRU BINELE TUTUROR! (1)
PROFIL DE LICHEA: DRAGOŞ BOŢA (1)
Ghidul vrăjitorului amator - 1. Istoria vrăjitoriei: 2. Creştinismul (4)







