- Poştaşii din Mehedinţi au organizat la sfârşitul săptămânii, pe platoul din f...
- Sfârşitul de săptămână este unul extrem de aglomerat în zona Centrului Comerci...
- Am mai scris despre felul în care maşinile de tonaj greu au distrus drumurile din n...
- Cu foarte puţin timp în urmă ne minunam de minunile de la … Caracal, celebre fii...
- În existenţa Muzeului Regiunii Porţilor de Fier anul 2012 constituie prilejul unui...
Scris de Administrator Duminică, 11 Aprilie 2010 19:33
N-am talent, nu am valoare,
Dar îmi pun în piept o floare…
Pe creduli îi păcălesc
Că bărbaţii mă doresc!
Îi vrăjesc, că-s susţinută;
Securista-i, oricum, TUTĂ.
O prostesc, o linguşesc,
Chit că-n spate-o ponegresc
Şi-o numesc, în băşcălie,
Chiar aşa, ANOMALIE!
Sunt hoaţă, ca tatăl meu,
C-a vândut cupru la greu…
Cabluri groase, ca pe mână,
A belit o săptămână.
Le-a vândut pe la ţigani
Şi-a strâns munţi de gologani.
A dat dreptul, s-a-nvârtit,
Când a fost la împărţit
Posturi la deconcentrate:
S-a făcut cu dracul frate!
Şi-uite aşa, pe veresie,
Din hoţ, şef de magazie…
A ajuns director plin
Chiar aici, în Severin!
Paguba din gestiune
I-au acoperit, pe bune,
Colegii din vechiul post
Care-l socoteau cam prost.
Cupru bun, 12 tone şi mai mult,
Ne-au ajuns pentru-nceput;
Soru-mea să aibă casă,
Eu maşinuţă bengoasă,
Iar tăticu’, c-a riscat,
Post de director la stat!
Nu ştiu cum să promovez
Şi atunci tot inventez:
Că acela mă hărţuieşte,
Celălalt… că mă iubeşte,
Dar când să-mi fac meseria,
Tremur toată, ca piftia!
Asta e, dar sper să pot
Să le-o trag la toţi în bot.
Şi prima, acum, pe listă,
E năroada securistă!
Staţi niţel, şi-o să vedeţi
Cum îi duc de nas pe fleţi…
Iar atunci, durează oare?
Să vedeţi voi răzbunare!
Despletitu-l pun portar
Că a fost şi cârnăţar;
Îi iau floare din hârtii
„Dragei” mele-ANOMALII,
I-o înfig în păr sau piept,
S-arate şi ea cochet,
Pe teren, pe urmă-o-ndrum
S-arate ce ştie, acum!
Asta-i pofta ce-o poftesc
Şi-ncurând… o izbândesc!
Iar de tata, de-mi vorbiţi
Poate că mă şucăriţi
Şi pe-amantu’ chior mi-l pun
Asistent la toate bun!
Dar de el şi de Limbric,
Despre Tibi-„Muc cel mic”,
Mai aveţi un pic răbdare…
Până… data viitoare…
Adrian Severineanu
P.S. Aşa cum pronosticam, Limbricul securist şi Constăndeana au ciocnit ouăle, în direct! Cum omul este, însă, neterminat, ouăle erau de dimensiuni… minuscule, ceea ce a generat zâmbetul strepezit al nimfomanei. Ce să faci, nefericito, trebuie să te mulţumeşti cu ce-ţi mai rămâne! Episodul viitor, despre trăirile tale stimulate de droguri, alături de fiul lui „Trenţe”… Staţi aproape, în curând şi numele a doi cetăţeni ţigani, de la Strehaia, care spun că au fost păcăliţi când au cumpărat cupru de la tatăl Constăndenii!

| < Anterior | Următor > |
|---|
Caută
Prima pagină
-
Zilele Comunei Godeanu Dragi mehedinţeni, Primăria Şi Consiliul Local al comunei Godeanu...
-
PENTRU BĂTRÂNI, CU DRAGOSTE…, DE LA EUDIS… Nimeni nu spune că nu sunt greutăţi, nimeni nu spune că toate...
-
Mang. Zbang. Bumerang Grigore Cartianu Guvernul Ponta a reuşit să producă două...
-
ZILELE COMUNEI BĂLĂCIŢA Mai sunt şi bucurii de care nu poţi avea parte, aşa cum s-a întâmplat...
- 1
- 2
- 3
Cărţi electronice
Ultimele comentarii
DRAGĂ PRIETENE… (2)
Insomniile Marinei: S Ă R U T U L M A M E I (2)
Prefectul Ion Mâţu susţinut de severineni în al 12-lea ceas (1)
Deputatul PDL Mehedinţi, Doiniţa Chircu, în plasa „Triunghiului Bermudelor” din Orşova (8)
ALCOOL FĂRĂ DOCUMENTE DE PROVENIENŢĂ CONFISCAT DE POLIŢIŞTII DE FRONTIERĂ DIN MEHEDINŢI (1)
Elevi orşoveni, în paşi de dans german la Satu Mare (1)
ÎMPREUNĂ-PENTRU BINELE TUTUROR! (1)
PROFIL DE LICHEA: DRAGOŞ BOŢA (1)
Ghidul vrăjitorului amator - 1. Istoria vrăjitoriei: 2. Creştinismul (4)







