Acasă > Magazin > IT > Cum mutăm site-ul WordPress pe un alt server

Cum mutăm site-ul WordPress pe un alt server

WordPress

Migrarea WordPress între două servere sau chiar de la un furnizor de găzduire la altul este o sarcină uşoară, dacă este efectuată corect.

Un astfel de transfer se face în trei etape: transferul fişierelor, transferul bazei de date, şi reconfigurarea (modificarea datelor de acces baza de date din fişierul wp-config.php).

Transferul fişierelor WordPress

Pentru a muta fişierele de pe un server pe altul, poţi utiliza un client FTP (eu prefer FileZilla). Mai întâi descarci fişierele complete în calculatorul propriu, păstrând inclusiv directoarele în care se găsesc acestea, apoi încarci fişierele în noua locaţie folosind acelaşi client FTP, sau File Manager din cPanel (dacă noua gazdă are implementat acest panou de control) cu fişierele arhivate după care le dezarhivaţi pe server.

Transferul bazei de date

În această etapă se poate folosi phpMyAdmin pentru descărcarea fişierului .sql cu baza de date (eventual arhivată, dacă este mai mare), sau un plugin specializat instalat în site-ul WordPress pentru backup. Pentru încărcarea acestui fişier pe noul server se poate folosi tot phpMyAdmin.

Reconfigurarea fişierului wp-config.php

În ultima etapă trebuie reconfigurat site-ul WordPress pentru a se conecta la noua bază de date.

Pentru aceasta, deschide fişierul wp-config.php din directorul rădăcină WordPress şi localizează următoarele linii:

define(‘DB_NAME’, ‘nume_vechi_baza_de_date’);

/** MySQL database username */
define(‘DB_USER’, ‘utilizator_vechi_baza_de_date’);

/** MySQL database password */
define(‘DB_PASSWORD’, ‘parola_veche_baza_de_date’);

/** MySQL hostname */
define(‘DB_HOST’, ‘localhost’);

Trebuie să înlocuieşti aceste valori cu cele ale noii baze de date, respectiv pentru nume bază de date, nume de utilizator bază de date, şi parola pentru baza de date.

Unii furnizori de găzduire folosesc un server diferit pentru baza de date, caz în care trebuie să schimbaţi localhost de la DB_HOST cu adresa bazei de date (situaţie mai rar întâlnită în practică).

Salvează fişierul şi înlocuieşte cu el vechiul fişier wp-config.php din noua locaţie a site-ului.

Acum site-ul WordPress este deja funcţional. Puteţi face o ultimă verificare online a funcţionalităţii.

(Extras din cartea Ghid WordPress pentru dezvoltatori)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *