Acasă > Sănătate > EXAMEN CU FINAL… AȘTEPTAT!

EXAMEN CU FINAL… AȘTEPTAT!

Ca să vedeți că nu batem câmpii și că Adevărul este de partea noastră, vă facem cunoscută o parte din lista celor ce vor ”câștiga” posturi bine remunerate în organigrama DSV Mehedinți la concursul ce va fi organizat peste două zile! Vă dăm, deci, numele câștigătorilor în avans! Astfel, pentru postul de la Biroul Antifraudă-câștigător inginer Rezeanu Marian, singur candidat, alți potențiali canidați fiind sfătuiți să-și retragă dosarele, întrucât domnul inginer mai sus menționat nu poate să-și depășească tracul și nu poate să rețină răspunsurile deja cunoscute.

Pentru postul de la Compartimentul Poliția Animalelor-câștigător va fi declarat medicul Crăciun Cătălin! La Serviciul Sănătate Animală, câștigător pentru postul de șef va fi medicul veterinar George Lungu. Referent Sănătate Animală-câștigător Popescu Luminița… Sursele noastre din interiorul DSV Mehedinți nu ne-au putut spune cine va fi câștigătorul postului scos la concurs la Biroul Economic al DSV Mehedinți, dar ne-au dat de înțeles că ar fi vorba de-un apropiat al Șefului Biroului Economic, domnul Mocioalcă Mihai. Componența comisiei de examinare este următoarea: Bordea Eugen-medic veterinar, Făiniși Daniel-medic veterinar, Țeghiu Costinel-medic veterinar, Mocioalcă Mihai-economist. În DSV Mehedinți se vorbește despre multe lucruri necurate, despre relații, cumetrii, despre plicuri cu bani, despre atenții dirijate către un personaj cu epoleți, dar noi, până când nu vom avea dovezi certe, nu vom aborda aceste subiecte. Avem altele…, la fel de incitante. Rămâneți aproape, vă garantăm că nu vă vom dezamăgi!

Marius Cilibia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *