Acasă > Editorial > VIVE LA FRANCE!

VIVE LA FRANCE!

Marius CilibiaAstăzi, Planeta vorbește în limba franceză, iar ”La Marsellaise”, cel mai mobilizator dintre imnurile naționale, răsună, parcă, mai vesel în toate marile capitale. Sigur, pe Champs Ellysse vor defila celebrele companii cu soldații purtând șorțurile specifice ale Legiunii Străine, cea mai de elită unitate militară tradițională a bătrânului continent. În celelalte capitale, vor fi festivități de mai mică amploare, dar de mare rezonanță, pentru că Franța nu e nici slabă, nici desuetă, ea continuând să rămână în rândul marilor națiuni ale Lumii. Progresul se înalță pe ruine, iar Franța este cel mai strălucit și mai elocvent exemplu: Sărbătoarea ei națională se leagă de prima abolire a Monarhiei milenare și de căderea Bastiliei! Au urmat Perioada napoleoniană, Imperiul, Restaurația, Al doilea Imperiu, Comuna, Al treilea Imperiu, Prima Republică și restul se cunoaște, toate acestea fiind la fel de fascinante ca însăși Revoluția, dar aceasta este cea dintâi între toate, pentru că este prima dată când Poporul își ia soarta în mâini! Sigur, cârcotașii îmi vor spune că mai înainte au fost Crommwell și Revoluția americană… Așa o fi, dar în construcția lui Oliver Crommwell au contat doar mica nobilime și frustrații religios, iar America era doar o colonie, unde totul funcționa altfel… Franța, deci, cu șampanie și artificii, cu ”La Marsellaise” și Legiunea Străină își clamează dreptul de a fi arborat-Prima-steagul democrației pe bătrânul continent! Vive La France! La mulți ani, neîngenuncheat popor francez!

Marius Cilibia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *